Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Panduri fericiţi!

Publicat in Impact in Gorj, marți 23 aprilie 2013 ·

Eugen Pârvulescu spune: „Toţi care iubim Pandurii suntem fericiţi că am bătut Dinamo”

Pandurii a câştigat împotriva lui Dinamo într-o manieră de echipă mare. O victorie cu 2-0 care spune totul şi care a adus fericirea în vestiarul târgujienilor. Nu întâmplător la final a fost sărbătoare mare în vestiarul pandurilor, circa un sfert de oră cântându-se cu foc. Starea de euforie după un asemenea meci e mare, şi poate normală. Nu de alta dar chiar a fost o victorie istorică fiind prima obţinută de Pandurii la Târgu-Jiu în faţa dinamoviştilor. „„Am câştigat pentru prima oară pe teren propriu în faţa lui Dinamo, după ce îi mai bătusem la Bucureşti de două ori. Dar e prima victorie acasă”, spune Condescu. Iar oltenii au cam avut de aşteptat vreo şapte sezoane să-i bată pe câini. Şi preşedintele executiv, Eugen Pârvulescu simţea un complex în faţa lui Dinamo. „De trei ani de când sunt la Pandurii nu am bătut Dinamo, am spart ghinionul. Acum toţi suntem bucuroşi, toţi care iubim Pandurii suntem fericiţi”, a mai punctat şi Pârvulescu.

„Victorie mare”

Starea de spirit la Pandurii nu este bună, ci foarte bună. Portarul Pedro Mingote susţine că succesul a venit în cel mai potrivit moment. „E foarte bine, victoria a venit la momentul potrivit. A fost un meci foarte important. Contează foarte mult victoria. Acum depindem doar de noi, nu de alte echipe. Vrem să câştigăm cât mai multe puncte în continuare. Ne gândim să câştigăm fiecare meci şi să nu depindem de alţii. Victorie foarte mare. Am crezut în noi, în valoarea noastră”, spune Pedro Mingote. Şi Dan Nistor era în culmea fericirii. „Ne-am bucurat, avem luptă directă cu Dinamo, iar acum cu această victorie am ajuns în faţa lor la patru puncte. A fost un meci greu, dacă ar fi marcat ei poate alta era istoria meciului. De data aceasta publicul jos pălăria. Le mulţumesc pe această cale. Nu au fost puţini spectato

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului

Mediafax acum 42 minute
Aripa armată a Hamas, Brigăzile al-Qassam, a declarat că a lansat duminică un atac cu o „rachetă mare” asupra Tel Avivului, în timp în centrul capitalei Israelului sună alarmele, avertizând asupra unor posibile rachete. Într-o declaraţie publicată d

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum 2 ore
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum o ora
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Suceava: Trei bărbaţi, arestaţi preventiv pentru violenţă în familie/ Într-unul dintre cazuri, o fetiţă a sunat la numărul 112 pentru a-şi salva mama

News.ro acum o ora
Trei bărbaţi din judeţul Suceava au fost arestaţi preventiv pentru agresiune în familie. Într-unul dintre cazuri, o fetiţă a sunat la numărul de urgenţă 112, după ce mama sa a fost ameninţată cu cuţitul de tatăl fetei, la fel şi unul dintre fraţi. Î

Zelenski îi cheamă pe Biden și Xi să conducă summitul de pace de luna viitoare. Putin a refuzat să participe

Ziare.com acum o ora
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis duminică, 26 mai, o invitație către liderii din Statele Unite Și China de a participa la summitul de pace din Elveția, programat pentru mijlocul lunii iunie. Rusia nu se află printre cele 160 de

Biden reiterează la ceremonia de absolvire de la West Point că nu trimite militari în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, Putin, un ”tiran brutal”, NATO ”mai puternică ca niciodată”

News.ro acum o ora
Preşedintele american Joe Biden îşi reiterează ”hotărârea” de a nu trimite militari americani în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, în plină campanie electorală, răspunzând astfel implicit unor acuzaţii de slăbiciune ale rivalului său r

Arbitra Stephanie Frappart, escortată de poliţie după finala Cupei Greciei - Deciziile care au încins spiritele

HotNews acum 2 ore
Arbitra Stephanie Frappart a fost escortată de poliţie la ieşirea de pe teren, după ce a acordat trei cartonașe roșii în timpul finalei Cupei Greciei dintre Panathinaikos Atena și Aris Salonic, scor final 1-0. Stephanie Frappart la CM Qatar 2022 - P

UPDATE - Persoană dispărută în zona masivului Vâlcan, căutată cu drone aeriene şi subacvatice de către salvamontiştii din Gorj/ Aceasta a fost găsită decedată

News.ro acum 3 ore
O persoană a fost dată dispărută în zona submontană a masivului Vâlcan, iar salvamontiştii din judeţul Gorj au pornit căutările cu drone atât aeriene, cât şi subacvatice. Persoana a fost găsită decedată, căzută într-o râpă.

Ce spune judecătoarea care l-a condamnat la 10 ani de închisoare pe Dan Voiculescu despre decizia de vineri de suspendare a recuperării prejudiciului

HotNews acum 3 ore
Decizia luată vineri de Tribunalul București privind suspendarea recuperării prejudiciului în dosarul de corupție al lui Dan Voiculescu reprezintă „un semnal manifest al disoluţiei Statului de Drept în România”, spune Camelia Bogdan, judecătoare car

Şase bebeluşi morţi în India într-un incendiu la un spital de nou-născuţi

Ziua Constanta acum o ora
Şase bebeluşi au murit într-un incendiu care a devastat sâmbătă un spital de copii din New Delhi, a anunţat duminică poliţia din capitala Indiei, potrivit AFP. Doisprezece nou-născuţi au fost scoşi din spital în timpul incendiului, dar şase dintre e

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°