Conform unor informații din cursul acestei dimineți, cel de-al doilea suspect în comiterea atentatelor de la Boston, Djokar Tsarnaev, este conștient de ieri seară şi a început să răspundă în scris întrebărilor anchetatorilor.
Informația a fost furnizată de presa americană.
Detaliile pe care cel mai mic dintre frații Tsarnaev le poate oferi anchetatorilor americani sunt extrem de importante în desfășurarea anchetei, cu atât mai mult cu cât nu se cunoaște încă nici mobilul comiterii atentatului și nici dacă au mai existat persoane implicate în punerea la cale a atentatului, iar poliţia federală americană (FBI) este deja criticată de către unii reprezentanți ai opiniei publice pentru lipsa de vigilenţă privind radicalizarea fratelui mai mare, care mai fusese anchetat de reprezentanții FBI în 2011, în urma unei sesizări venite, se pare, din partea Rusiei. Atunci, ancheta s-a finalizat cu un rezultat incert, întrucât anchetatorii nu au găsit suficiente argumente incriminatoare la adresa lui Tamerlan Tsarnaev, cel mai mare dintre frați Tsarnaev, despre care se speculează că ar fi fost ucis chiar de către fratele său mai mic, într-un atac pe care martorii îl descriu ca fiind unul de tip kamikaze.
Tânărul Djokar Tsarnaev, în vârstă de 19 ani, a fost spitalizat în stare gravă, după o căutare de 24 de ore în Boston.
El este suspectat că este autorul, împreună cu fratele său mai mare, a celor două atentate cu bombă comise la maratonul din Boston pe 15 aprilie, în care au fost ucise trei persoane, iar alte 180 au fost rănite.
NBC News, citând oficiali federali, a anunţat că, în pofida unei răni la nivelul gâtului care îl împiedică să vorbească, tânărul în vârstă de 19 ani a început să răspundă în scris întrebărilor anchetatorilor.
Anterior acestui moment ale debutului interogatoriului, şeful poliţiei din Boston, Ed Davis, declarase pentru CBS c