Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şoferii fără rovignetă, aşteptaţi de poliţişti la capul podului

Publicat in Opinia Buzau, marți 23 aprilie 2013 ·

Zilele trecute, poliţiştii de la Circulaţie au supravegheat timp de trei ore traficul în zona podului de la Mărăcineni, scopul principal urmărit de aceştia fiind depistarea şofe­rilor care circulă pe drumurile naţionale fără rovignetă, şi în mod deosebit a celor care încearcă să „fenteze” prin diferite mijloace camerele de luat vederi amplasate în zonă.

Este cunoscut faptul că mulţi dintre cei care circulă frecvent prin zona podului de la Mărăcineni, îşi acoperă plăcuţele de înmatriculare sau le demontează înainte de a trece prin dreptul camerelor pentru ca vehiculele lor să nu poată fi identificate şi a scăpa astfel de amenda cuvenită pentru că circulă fără a plăti taxa de drum.

Având în vedere acest fapt, poliţiştii s-au postat la ora 7.00 în capătul podului de la Mărăcineni, monitorizând traficul şi oprind mai multe autovehicule pentru control.

În decurs de trei ore, au fost depistate 32 de contravenţii, dintre care 12 au constat în lipsa rovignetei. În patru din aceste cazuri, şoferii în cauză îşi acoperiseră plăcuţele de înmatriculare pentru a nu fi filmaţi de camerele de supraveghere, iar alţi doi îşi scoseseră de tot plăcuţele respective.

Cu aceeaşi ocazie au fost depistaţi şi 7 şoferi care conduceau autovehicule cu grave defecţiuni tehnice, unul dintre aceştia fiind lăsat şi fără permis, întrucât autoturismul său avea serios avariat sistemul de direcţie.

În total, pe parcursul celor trei ore, poliţiştii au aplicat 32 de sancţiuni în valoare totală de 6.824 de lei.

Zilele trecute, poliţiştii de la Circulaţie au supravegheat timp de trei ore traficul în zona podului de la Mărăcineni, scopul principal urmărit de aceştia fiind depistarea şofe­rilor care circulă pe drumurile naţionale fără rovignetă, şi în mod deosebit a celor care încearcă să „fenteze” prin diferite mijloace camerele de luat vederi amplasate în zonă. @N_P

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident rutier în care sunt implicate opt persoane, în judeţul Hunedoara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie / 2 elicoptere SMURD intervin / Cinci persoane au fost transportate la spital, una fiind inconştientă

News.ro acum 2 ore
Un accident rutier în care sunt implicate opt persoane s-a produs sâmbătă după amiază, în judeţul Hunedoara. Având în vedere numărul mare al celor implicaţi, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor

O pădure a fost incendiată în Grecia, din cauza unor focuri de artificii

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu de pădure izbucnit pe insula grecească Hydra, lângă Atena, a fost declanşat vineri seara de un foc de artificii de pe un iaht, au anunţat sâmbătă pompierii, relatează AFP. "Incendiul, provocat de un foc de artificii de pe o ambarcaţiune,

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Jurnalist, fost redactor la Capital, a fost dat dispărut!

Ziua Constanta acum 3 ore
Poliţia Capitalei anunță că a fost sesizată vineri cu privire la dispariția unui bărbat care, în cursul aceleași zile, în jurul orei 10:30, a plecat de la adresa de domiciliu din Sectorul 4 și nu a mai revenit până în prezent. Sâmbătă, 22 iunie 2024

CORESPONDENȚĂ DIN GERMANIA „Nu sunt împlinit!” » Declarația neașteptată pe care a făcut-o Radu Drăgușin înaintea meciului cu Belgia

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Fundaşul Radu Drăguşin (22 de ani) a transmis un mesaj din inimă înaintea meciului din această seară contra Belgiei. „Dragonul” lui Tottenham a făcut un meci excelent cu și speră ca situația să se repete în cel de-al doilea duel al grupei de Euro 20

Mai multe pene de curent înregistrate în Ucraina după ultimul bombardament rusesc

Ziua Constanta acum 25 minute
Rusia a atacat în noaptea de vineri spre sâmbătă cu rachete şi drone instalaţii energetice şi echipamente militare furnizate de statele occidentale Ucrainei, ca represalii în urma atacurilor ucrainene asupra rafinăriilor ruseşti, a transmis Minister

Ilona Brezoianu și Andrei Alexandru s-au căsătorit! Primele imagini de la eveniment. VIDEO

Cancan acum 3 ore
Ilona Brezoianu a spus marele „DA” în fața ofițerului de stare civilă! Coprezentatoarea emisiunii Neatza de Weekend și partenerul de viață formează un cuplu de aproximativ doi ani, iar astăzi au făcut marele pas. Chiar dacă actrița a fost foarte dis

Un șofer băut și drogat i-a pus pe jar pe polițiștii din Capitală. Tânărul s-a aruncat în râul Dâmbovița FOTO

Adevarul acum o ora
Șoferul în vârstă de 37 de ani nu a oprit mașina la semnalul polițiștilor, după ce a trecut pe roșu la semafor.

Alertă hidrologică! Județul Botoșani, sub Cod galben de inundații

Botosani News acum 5 ore
Și hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Jijia, Prut și afluenții acestora și au instituit Cod Galben până mâine, la ora 12:00. Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe

BREAKING | Cântărețul Florin Decuseară a murit, la doar 46 de ani, după ce a căzut de la 10 metri înălțime

Cancan acum 4 ore
Florin Decuseară s-a stins din viață la doar 47 de ani. Cunoscutul artist a căzut de la 10 metri înălțime și timp de câteva zile s-a luptat să trăiască. El a stat intubat și ventilat mecanic. Din nefericire, corpul lui a cedat. Accidentul de muncă a

Vremea

București
acum

34°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

22°/33°
Iasi
acum

32°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/28°
mar.

17°/27°
Constanta
acum

27°
sâm.

19°/27°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

34°
sâm.

20°/34°
dum.

18°/27°
lun.

18°/25°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

37°
sâm.

20°/37°
dum.

19°/31°
lun.

18°/31°
mar.

18°/32°