Mesajul a fost trimis. Multumesc!

In dosarul pentru care Casuneanu a fost despagubit la CEDO, DNA cere 9 ani de inchisoare cu executare pentru Voicu si 6 ani de inchisoare pentru Costiniu

Publicat in BacauNet, luni 22 aprilie 2013 ·

Procurorul DNA a cerut, luni, Completului de cinci judecători al instanţei supreme să îl condamne pe fostul senator Cătălin Voicu la nouă ani de închisoare cu executare şi pe fostul judecător Florin Costiniu la şase ani de închisoare cu executare.

Completul de 5 judecători a reluat luni dezbaterea recursurilor făcute de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi de Cătălin Voicu, Florin Costiniu, Costel Căşuneanu şi Marius Locic, condamnaţi în dosarul de corupţie la pedepse cu închisoarea, cu executare sau cu suspendare. Procurorul a susţinut în faţa magistratilor Curtii Supreme că instanţa de fond a aplicat în acest dosar pedepse prea blânde faţă de unii dintre inculpaţi. El a cerut instanţei să îl condamne pe fostul senator Cătălin Voicu la 9 ani de închisoare cu executare, pentru că este exponentul cel mai de sus în acest caz.

Acesta a susţinut că Voicu trebuie condamnat la o pedeapsă mai aspră pentru modul în care a făcut faptele, având în vedere şi funcţia pe care acesta a avut-o, pentru atitudinea nesinceră şi modul disimulat şi conspirat în care a acţionat. Totodată, procurorul a arătat că Voicu a încercat influenţarea unui martor. În cazul fostului judecător Florin Costiniu, procurorul DNA a cerut condamnarea la 6 ani de închisoare cu executare, pentru că a primejduit prestigiul justiţiei. El a precizat că pedeapsa de 3 ani de închisoare cu suspendare dispusă de instanţa de fond în cazul lui Costiniu este o condamnare prea blândă.

La inceputul saptamanii trecute, Bacau.NET publica stirea conform careia omul de afaceri Costel Casuneanu, co-inculpat in dosarul de coruptie Voicu-Costiniu, a primit despagubire de la CEDO suma de 4000 euro, drumarul bacauan facand plangere impotriva conditiilor de detentie, respectiv a incalcarii dreptului la viata privata. Pe baza articolului 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care interzice tortura

Articolul in BacauNet >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Portugalia s-a calificat în sferturi după lovituri de departajare! (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
S-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania și Portugalia lui Cristiano Ronaldo! Favorită în fața Sloveniei, în optimi, Portugalia a avut nevoie de lovituri de departajare pentru a merge mai departe, după

UPADATE - Furtună în Maramureş: Un bărbat, rănit de prelata desprinsă de la o teresă / Un altul a murit după ce a fost lovit de fulger / Acoperişuri luate de vânt / O pădure întreagă a fost doborâtă - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Pompierii din judeţul Maramureş au fost solicitaţi, luni, să intervină în urma situaţiiloir de urgenţă provocate de furtuni. Un bărbat a fost rănit de prelata desprinsă de la o terasă, fiind transportat la spital. Altul a fost omorât, duupă ce a fos

Ministerul Educaţiei: Rată de participare de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat / Peste 2.000 de candidaţi, absenţi / 34 de elevi, eliminaţi pentru fraudă

News.ro acum 6 ore
Ministerul Educaţiei anunţă, luni, că rata de participare a fost de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat, iar peste 2.000 de candidaţi au absentat. 34 de elevi au fost eliminaţi pentru fraudă. ”La prima proba scrisă (Limba şi l

GALERIE FOTO Ultimul antrenament al tricolorilor înainte de meciul cu Olanda, din optimile EURO 2024

G4Media acum 3 ore
Echipa națională de fotbal a României a publicat pe pagina oficială de Facebook imagini de la ultimul antrenament al tricolorilor înainte de meciul cu Olanda, din optimile EURO 2024: ” Înaintea meciului cu Țările de Jos, naționala României s-a antre

Premierul slovac Robert Fico va avea probleme de sănătate permanente, după ce a supravieţuit atentatului din luna mai. "El este în continuare foarte neregulat"

Ziare.com acum 3 ore
Premierul slovac Robert Fico a supravieţuit atentatului din luna mai, dar va avea probleme de sănătate permanente, anunţă vicepremierul Robert Kaliňák, relatează Euronews. Robert Fico - care a fost împuşcat cu mai multe gloanţe în abdomen - probabil

Doi pompieri din Vaslui au fost răniți în timp ce se aflau în misiune. Autospeciala în care erau s-a răsturnat în drum spre un incendiu

Ziare.com acum 2 ore
Accident rutier, luni, 1 iulie, pe DJ 244 A, în apropiere de localitatea vasluiană Gara Roşieşti, în care au fost implicate două autovehicule, un autotren şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Vaslui. Inspector

Steve Bannon, aliat al lui Trump,s-a predat pentru a executa o pedeaspă cu închisoarea pentru sfidare

Mediafax acum 4 ore
Acesta a ajuns luni la o închisoare federală din Danbury, Connecticut, şi a vorbit cu reporterii şi cu un grup de susţinători. El s-a autointitulat „prizonier politic”. „Sunt mândru că merg astăzi la închisoare. Nu numai că nu am regrete, dar sunt m

Marcel Ciolacu „Astăzi, pentru 1,8 milioane de angajați, salariul minim brut se majorează de la 3.300 la 3.700 de lei“

Ziua Constanta acum 7 ore
Premierul României Marcel Ciolacu a transmis pe pagina de Facebook că astăzi, pentru 1,8 milioane de angajați, majoritar din sectorul privat, salariul minim brut se majorează de la 3.300 la 3.700 de lei. „În urmă cu 10 ani, salariul minim brut era 8

Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur la Wimbledon de o jucătoare aflată pe locul 298 WTA

News.ro acum 4 ore
Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, locul 31 WTA şi favorită 29, a fost eliminată, luni, în primul tur la Wimbledon, al treilea grand slam al anului. Cîrstea a fost învinsă, scor 3-6, 6-2, 6-0, de sportiva Sonay Kartal (Marea Britanie), 298 WTA, ven

Burduja: Primele foraje pentru Neptun Deep ar putea fi făcute anul acesta

Wall-Street.ro acum 2 ore
Proiectul Neptun Deep este în grafic, iar dacă toate lucrurile merg aşa cum trebuie ne dorim să avem primele foraje până la finalul acestui an, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în conferinţa de presă de bilanţ, după un an de mandat,

Vremea

București
acum

26°
mar.

21°/38°
mie.

20°/26°
joi

18°/31°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

25°
mar.

20°/35°
mie.

16°/26°
joi

14°/25°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/28°
mie.

21°/27°
joi

21°/26°
vin.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

17°/22°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

22°
mar.

17°/22°
mie.

15°/24°
joi

16°/26°
vin.

15°/28°