Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Al cui e chipul din oglindă ?

Publicat in Jurnalul, marți 23 aprilie 2013 ·

Cred că psihicul uman, precum întreaga conformaţie a existenţei noastre, are la bază o lege, care determină în mod esenţial modul de a gândi, a simţi, emoţiile, ca şi evenimentele vieţii de zi cu zi; legea atracţiei. Nu sunt singura care susţine o asemenea ipoteză; mulţi mari iniţiaţi, mistici şi chiar oameni de ştiinţă au aceeaşi părere. Existenţa noastră e mişcată şi determinată de un proces de atracţie, care ne face să ne comportăm ca nişte magneţi  atunci când condiţiile sunt îndeplinite. Recunoaştem “fierul”, fără a fi conştienţi că facem aceasta şi-n ce priveşte puterea de recunoaştere nu avem nici conştienţa deplină că facem asta, nici posibilitatea de a controla sau a schimba ceea ce deja am atras în experienţa vieţii de zi cu sau în mintea noastră. Spun “fierul” în mod simbolic, căci “fierul” nostru e cu mult mai complex şi se referă la gandurile, sentimentele, emoţiile noastre, precum şi la ceilalţi oameni, care la rândul lor au gânduri, sentimente şi emoţii; toate acestea creează condiţiile de atracţie a unor oameni şi de respingere a altora. Trăirile noastre conţin acea forţă de atracţie necesară pentru a ne oglindi unii în alţii, pentru a ne recunoaşte pe noi înşine sau mai bine spus pentru a ne recunoaşte chipul lăuntric. Noi nu avem doar un chip fizic, nu avem doar feţe şi trupuri fizice, pe care le putem analiza cu ochii fizici, ci avem un chip ceva mai fascinant, mai puternic, o faţă lăuntrică, compusă din gânduri luminoase şi gânduri întunecate, din percepţii corecte şi greşite, din alegerile pe care le-am făcut în fiecare eveniment de viaţă pe care l-am trăit. Aici sălăşluieşte forţa de atracţie sau aceste chipuri interioare, făcute în mod special dintr-o plămadă pe care am dat-o uitării, pe care am ascuns-o în adâncul inconştient sau într-un soi de semiconştienţă, “se atrag”, se întâlnesc şi se pot recunoaşte unul în celălalt.

Aşa cum n

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Anglia a învins Serbia, scor 1-0

News.ro acum 43 minute
Echipa naţională a Angliei a învins duminică seara, la Gelsenkirchen, scor 1-0, echipa naţională a Serbiei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. Titular în echipa Angliei, Bellingham a bifat un record, devenind primul jucător europe

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 3 ore
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

Președintele PNL, Nicolae CIUCĂ: Este nevoie ca fiecare dintre cele două partide să vină cu propriul candidat

Gandul acum 2 ore
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că nu este un om orgolios și din acest motiv alianța politică dintre PSD și PNL a rezistat, având în vedere că au existat episoade pe traseu care i-au pus orgoliul la încercare. Șeful liberalilor a mai declarat

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 10 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum 2 ore
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum o ora
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum o ora
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Caniculă în Grecia: Trei turişti străini au fost găsiţi morţi în decurs de o săptămână

News.ro acum 3 ore
Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula Corfu, ceea ce ridică la trei numărul turiştilor străini găsiţi morţi în Grecia în decurs de o săptămână. Alţi trei turişti străini sunt căutaţi pe alte insule

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 9 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
joi

24°/33°
Iasi
acum

20°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
joi

18°/26°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
joi

17°/24°
Timisoara
acum

19°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°
joi

19°/31°