Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Început de săptămână cu permise suspendate şi amenzi pentru vitezomani (video)

Publicat in Opinia Buzau, miercuri 24 aprilie 2013 ·

În prima zi a săptămânii în curs, poliţiştii de la circulaţie au desfăşurat mai multe acţiuni în scopul combaterii principalelor cauze care duc la producerea accidentelor de circulaţie, acestea fiind viteza excesivă sau neadaptată, indisciplina pietonilor şi neacordarea de prioritate la trecerile de pietoni.

Astfel, mai multe echipaje au fost amplasate în zonele trecerilor pentru pietoni, în timp ce alte echipe de poliţişti au acţionat cu radarele pe principalele şosele din judeţ. Din păcate, la finalul acţiunilor desfăşurate luni, poliţiştii au contabilizat un număr mare de sanciuni aplicate atât şoferilor, cât şi pietonilor, campioni la capitolul indisciplină fiind vitezomanii. Pe parcursul celor câtorva ore în care s-a acţionat cu radarele, 129 de şoferi au fost depistaţi circulând cu viteză peste limita legală, „campion” la acest capitol fiind un tânăr de 29 de ani, din Brăila, care a fost filmat de radarul amplasat pe raza localităţii Vizireni gonind cu 145 de kilometri pe oră, în condiţiile în care limita maximă în localitate era de 50 de kilometri pe oră. Acesta a fost tras pe dreapta imediat ce a fost surprins de radar, iar pe lângă amenda aplicată, poliţiştii i-au reţinut şi permisul pentru 90 de zile. Tot fără permis au rămas şi doi şoferi prinşi băuţi la volan, alţi doi care au trecut pe roşu la semafor şi un conducător auto care conducea o maşină cu grave defecţiuni la sistemul de frânare.

În apropierea trecerilor de pietoni, poliţiştii au lăsat fără permise 11 şoferi care nu au acordat prioritate trecătorilor angajaţi regulamentar în traversare, amendând totodată şi 16 pietoni care au traversat prin loc nepermis.

La finalul zilei, poliţiştii au contabilizat în total 355 de sancţiuni contravenţionale aplicate.

În prima zi a săptămânii în curs, poliţiştii de la circulaţie au desfăşurat mai multe acţiuni în scopul combate

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CNN: Opt lucruri de urmărit în dezbaterea dintre Biden şi Trump

News.ro acum o ora
Preşedintele Joe Biden şi predecesorul său, Donald Trump, se vor întâlni joi seară pentru prima dezbatere înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024, un eveniment ce va consemna o premieră: este pentru prima oară când un preşedinte şi un fost preşed

Cinci persoane au murit după ce un tren Eurocity s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia. Principala cale ferată care leagă Bratislava de Budapesta este închisă

News.ro acum 3 ore
Cinci persoane au fost ucise şi cel puţin cinci sunt rănite după ce un tren şi un autobuz s-au ciocnit joi în Slovacia, relatează SkyNews. Accidentul s-a petrecut în oraşul Nove Zamky din sudul ţării, la aproape 100 de km est de capitala Bratislava,

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 2 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 3 ore
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 4 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 4 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum o ora
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 3 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Vremea

București
acum

22°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

23°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°