Statul plăteşte salarii imposibil de calculat de un român obişnuit: şeful Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a încasat în medie 188.000 de lei lunar (1,8 miliarde de lei vechi). Suma reprezintă peste 43.000 de euro pe lună!
Salariile din Autoritatea pentru Supraveghere Financiară, care include Comisiile de Supraveghere a Asigurărilor, Valorilor Mobiliare şi Pensiilor Private se încadrează în prezent între 62.000 lei şi 188.000 lei, potrivit primului-minsitru Victor Ponta, citat de Mediafax.
“Mă îndoiesc că undeva un mare bancher a reuşit să câştige în ultimii ani, în medie, 188.000 lei pe lună, cum se câştiga la Asigurări, sau 80.000 lei pe lună, la Valori Mobiliare, sau 62.000, ca la Pensii Private. E greu în lumea privată să câştigi atâţia bani cum câştigi la stat”, a declarat Ponta.
Şeful Guvernului a mai spus că toate aceste salarii şi venituri se vor încadra de acum în standardele Băncii Naţionale, oricum mult mai generoase decât cele care îi privesc pe membrii Guvernului, “cam de vreo zece ori, dar totuşi de cincizeci de ori faţă de oamenii obişnuiţi. Era o exagerare pe care eu mă bucur că o îndreptăm“, a precizat Victor Ponta.
sursa: mediafax.ro Statul plăteşte salarii imposibil de calculat de un român obişnuit: şeful Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a încasat în medie 188.000 de lei lunar (1,8 miliarde de lei vechi). Suma reprezintă peste 43.000 de euro pe lună!
Salariile din Autoritatea pentru Supraveghere Financiară, care include Comisiile de Supraveghere a Asigurărilor, Valorilor Mobiliare şi Pensiilor Private se încadrează în prezent între 62.000 lei şi 188.000 lei, potrivit primului-minsitru Victor Ponta, citat de Mediafax.
“Mă îndoiesc că undeva un mare bancher a reuşit să câştige în ultimii ani, în medie, 188.000 lei pe lună, cum se câştiga la Asigurări, sau 80.000 lei pe lună, la Valori Mobiliare, sau 62.000,