Dacă prima dată când am venit în Singapore îmi începeam relatarea într-o zi memorabilă, cu totul specială şi unică (10 octombrie 2010, sau, cum se scria peste tot aici, 10.10.10), azi e o altă zi unde coincidenţele parcă nu sunt întâmplătoare... 3 martie 2013, sau, cum am văzut scris, 3.3.3.
Am schimbat uşor cele 3 grade de la Amsterdam, pe cele 30 din Singapore; m-am adaptat repede (de data asta ştiind impactul aerului umed şi al gradelor multe) la viaţa de aici şi la tot ce înseamnă stridenţa culorilor din cartierul chinezesc, mirosurile indiene sau civilizaţia de invidiat din zona modernă; regăsesc cu multă plăcere etajul 3 din hotelul unde mi-am petrecut prima parte a sejurului meu aici, acum 3 ani, şi, împreună cu cei 3 colegi cu care am ajuns de la aeroport, decidem să ieşim în zonă. Plonjăm direct în Changi Village, în piaţa cu chinezării şi cu mirodenii asiatice.
Ca de obicei când sunt în astfel de situaţii, caut sectorul fructelor ciudate, de unde aleg mini-mandarine, durian, mango galben şi un fel de fructe cu alură de cartofi, dar cu gust de fructe de apă, de parcă ar fi meduze cu sâmburi.
Impactul cu aeroportul Changi nu a fost unul aşa mare; după o experienţă aici şi după un stagiu de practică în aeroport, am ajuns să retrăiesc momentele petrecute în terminale sau să văd cum s-au schimbat foarte multe lucruri în doar 3 ani. Dinamica de aici va fi, de altfel, o constantă pe care o să o resimt din plin. La biroul de emigrări, o coadă enormă, care mi-a adus aminte de vremurile când treceam la capitolul Alţii şi ne uitam cu jind la europenii, americanii sau alte naţiuni privilegiate care nici măcar nu se amestecau cu noi şi trăiau din plin avantajele unor ţări puse sub semnul norocului. Dintre toţi angajaţii biroului, am nimerit la – probabil – cea mai încruntată făptură, atipică pentru Singapore – o asiatică mare şi corpo