Franţa devine, în această zi de marţi, cel de-al 9-lea stat european care autorizează căsătoriile între persoane de acelaşi sex, şi al 14-lea din lume, odată cu votul istoric din Adunarea Naţională, dar pe fondul unor manifestaţii împotrivă care continuă în întreaga ţară, relatează 20minutes.fr.
Adunarea Naţională franceză urmează să voteze în jurul acestei ore pentru adoptarea definitivă a proiectului de lege care deschide calea către căsătoria între persoane de acelaşi sex, precum şi a adopţiei de copii de către cuplurile de homosexuali.
Dreapta, susţinută de o puternică mişcare de opoziţie în rândul populaţiei, încă mai speră că Guvernul va renunţa în cele din urmă la reforma sa. De altfel, parlamentarii UMP au pregătit deja un recurs la Consiliul Constituţional.
Deja autorizate în opt ţări europene
În alte opt ţări europene (Olanda, Belgia, Spania, Norvegia, Suedia, Portugalia, Islanda şi Danemarca) este autorizată căsătoria gay. Totuşi, în Portugalia, adopţia de copii de către cuplurile de homosexuali este exclusă.
Alte ţări în care este acceptată căsătoria între homosexuali sunt: Canada, Africa de Sud, Argentina, Uruguay, Noua Zeelandă.
Mai există două state autorizează căsătoria gay pe o parte din teritoriul lor: Mexicul, în capitala federală, Mexico, şi Statele Unite.
Căsătoria gay este interzisă la nivel federal în SUA, dar legală în nouă dintre cele 50 de state (Connecticut, Iowa, Massachusetts, New Hampshire, Vermont, New York, statul Washington, Maine, Maryland), precum şi în Capitala Washington.
În Marea Britanie, deputaţii s-au pronunţat în februarie 2013 în favoarea proiectului de lege care autorizează căsătoria între persoanele de acelaşi sex. Testul urmează să fie examinat de un grup de parlamentari, înainte de a ajunge în Camera Lorzilor.
Germania (2001), Finlanda (2002), Republica Cehă (2006), Elv