Știm acum că Tamerlan Tsarnaev, teroristul ucis după atentatul de la Boston, a fost învins de propriile frustrări și că a ținut să răbufnească, din cînd în cînd, pe Facebook. Tsarnaev a parcurs traseul clasic: inadaptare, frustrare, conversie la religie activă, paranoia, conspirație, violență criminală. Aici, pe acest parcurs, e de aflat cum anume s-au înlănțuit și dezlănțuit trăirile care au dus la atentatul oribil de la Boston.
În ciuda febrei interpretative care promovează ambalajul tehnologic, Tsarnaev n-a fost nici produsul, nici manipulatorul așa numitelor social media. Tsarnaev a pus tot felul de mîzgăleli nervoase pe Facebook și a intrat pe canale YouTube controlate de fanatici islamici. Asta nu îl deosebește prea mult de zecile de milioane de tineri care practică jocuri mai mult sau mai puțin periculoase pe net.
Tsarnaev rămîne în mod fundamental autorul unei orori, nu victima sau promotorul tehnologiei de comunicare. Discuția e necesară după ce un număr mare de semnături au trecut, urmînd un obicei deja bine așezat, la transformarea lui Tsarnaev în criminal internaut și la redefinirea social media ca principală realitate a oricărui eveniment uman. Astfel, cumva, frații Tsarnaev, atentatul de la Boston și identificarea autorilor au fost deja confiscate în folosul teoriei care susține că internetul, twitterul și facebook fac istoria.
Teoria e susținută cu multă credibilitate de un baraj televizat și de o rețea perpetuă de mesaje care se oglindesc în ele însele. Canalele de știri 24 din 24 trimit la propriile site-uri și pagini de Facebook sau anunță știri preluate neglijent din rețeaua de mesaje lansată de așa numiții bloggeri-cetățeni. Vacarmul convinge și plasează subtil concluzia că lumea reală e captiva mijloacelor media.
A doua contribuție în aceași direcție vine din mistica tehnologico-militară
