Mesajul a fost trimis. Multumesc!

RA-APPS a redus preţul vilei din Predeal cu... 200 de euro

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 24 aprilie 2013 ·

RA-APPS scoate la vânzare prin licitaţie în luna mai câteva active din portofoliu. Printre acestea se numără un teren de 2.600 de metri pătraţi din Predeal scos la vânzare cu 438.000 de euro şi o vilă de protocol (Vila Predeal, de pe str. Mihail Săulescu nr. 71), al cărei preţ este de 240.100 de euro, cu 200 de euro mai puţin decât la încercarea de vânzare din luna ianuarie. Preţurile nu includ TVA.

Un document oficial relevă că RA-APPS a eşuat lamentabil la numeroasele licitaţii programate anul trecut pentru cedarea imobilelor din portofoliu, vânzând doar 16 active din peste 100 de imobile scoase la vânzare şi având încasări de numai 13% din estimări.

La începutul anului trecut, Guvernul estima, prin bugetul de stat, să obţină venituri de 706 milioane lei din vânzarea imobilelor aflate în administrarea RA-APPS, dar ulterior, pe fondul licitaţiilor eşuate în lipsă de oferte şi la repetarea cărora a fost menţinut de fiecare dată preţul de pornire, a fost obligat să revizuiască în scădere drastică estimarea de încasări, la doar 296,2 milioane lei, prin aprobarea bugetului regiei. RA-APPS scoate la vânzare prin licitaţie în luna mai câteva active din portofoliu. Printre acestea se numără un teren de 2.600 de metri pătraţi din Predeal scos la vânzare cu 438.000 de euro şi o vilă de protocol (Vila Predeal, de pe str. Mihail Săulescu nr. 71), al cărei preţ este de 240.100 de euro, cu 200 de euro mai puţin decât la încercarea de vânzare din luna ianuarie. Preţurile nu includ TVA.

Un document oficial relevă că RA-APPS a eşuat lamentabil la numeroasele licitaţii programate anul trecut pentru cedarea imobilelor din portofoliu, vânzând doar 16 active din peste 100 de imobile scoase la vânzare şi având încasări de numai 13% din estimări.

La începutul anului trecut, Guvernul estima, prin bugetul de stat, să obţină venituri de 706 milioane lei din vânzarea

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum o ora
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum 40 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum o ora
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Roberto Baggio, sechestrat, agresat şi jefuit în propria casă, în timpul meciului Italiei cu Spania

News.ro acum 16 minute
Legendarul fotbalist italian Roberto Baggio a fost sechestrat, agresat şi jefuit de un grup de infractori în locuinţa sa din Altavilla Vicentina, în timpul meciului pierdut de Italia la Euro 2024 în faţa Spaniei, scor 0-1. Corriere dello Veneto scri

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum o ora
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 2 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum 20 minute
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Restricții de circulație din cauza caniculei în mai multe județe din țară. Când sunt valabile acestea

Ziare.com acum 3 ore
Canicula din ultimele zile afectează traficul din România. Astfel, o serie de restricții vor fi impuse în mai multe județe din cauza valului de căldură, anunță centrul Infotrafic. Astfel, vineri, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condițiile avert

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

24°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°