În urmă cu fix un an, când încă mai căuta bombele* lăsate de Emil Boc sub scaunele de la Palatul Victoria, Victor Ponta îi demasca pe ilegaliştii PDL-ului care ridicau sume fabuloase de la casieriile companiilor de stat. "Sinecuri politice", spunea atunci premierul, adăugând: "pentru toţi cei care au fost puşi politic acolo, ca să câştige o groază de bani, am cerut ministrului Finanţelor şi ministrului Justiţiei să găsim soluţia".

Cu întârziere de un an soluţia a venit, marţi, când Victor Ponta a pus pe masa poporului o listă cu salariile directorilor din companiile energetice de stat, în care cel mai bine plătit şef primeşte de 30 de ori mai mult decât un român cu salariu minim.

Punctaj maxim la impresia artistică.

Două lucruri a omis însă să spună Victor Ponta. Primul: nicăieri în lume directorii companiilor de stat nu sunt plătiţi prost, un exemplu fiind Franţa, unde şi după tăierile drastice impuse de administraţia socialistă în cadrul planului de austeritate, managerii acestor societăţi rămân cu venituri de aproape jumătate de milion de euro anual, ceea ce înseamnă peste 40.000 de euro lunar. Doi: problema nu este atât salariul mare - iar calculele Finanţelor au demonstrat că o mai mare impozitare a acestora nu ar aduce venituri substanţiale la buget - cât eficienţa celor care conduc astfel de societăţi, aduse, multe dintre ele în pragul falimentului, de băieţii deştepţi mână în mână cu oligarhia politică. Or, din acest punct de vedere, Victor Ponta avea la dispoziţie soluţia managementului privat, prevăzută de altfel în acordul cu FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană.

Într-un an însă de la preluarea guvernării de către USL rezultatele operaţiunii au fost două demisii ale managerilor privaţi, unul de la Tarom, altul de la CFR, pe motiv că planurile de administrare au fost respinse. Dincolo de declaraţiile publice, motivul princi