Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Austeritate: Berlinul consideră că o schimbare de politică în plină criză ar fi neavenită

Publicat in Capital, miercuri 24 aprilie 2013 ·

Purtătorul de cuvânt al cancelarului german Angela Merkel a apreciat miercuri că ar fi 'dăunătoare o schimbare de politică' pentru reglementarea crizei care afectează de trei ani zona euro şi a reafirmat necesitatea de a redresa finanţele publice şi de a aplica reforme, relatează AFP.

Politica dusă până acum, de reducere drastică a deficitului însoţită de reforme structurale în ţările cu probleme, 'a adus deja o anumită doză de încredere', a declarat într-o conferinţă de presă Steffen Seibert. 'O schimbare a politicii în plină criză ar fi dăunătoare', a menţionat responsabilul german, întrebat în legătură cu recente remarci făcute de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, referitor la politicile de austeritate.

Şeful executivului european a afirmat luni în cadrul unui colocviu că 'politicile actuale şi-au atins limitele' şi că 'trebuie să existe un minim de sprijin politic şi social', declaraţiile sale fiind imediat interpretate ca o schimbare de direcţie a politicii Comisiei şi un mod de a se delimita de Germania, percepută ca dorind să le impună austeritatea partenerilor săi.

'Preşedintele Comisiei Europene şi guvernul german sunt de aceeaşi părere, nu există nicio disensiune', a dat asigurări miercuri Steffen Seibert, insistând că la baza politicii susţinute de guvernul său sunt reducerea datoriei şi reformele.

'Nu există nicio contradicţie între abordarea asupra căreia s-au înţeles europenii şi afirmaţiilor dlui Barroso', a subliniat la rândul său Martin Kotthaus, purtătorul de cuvânt al ministrului german al finanţelor Wolfgang Schaeuble, al cărui minister şi-a reafirmat de marţi ataşamentul la principiile politicii urmate până acum. Este o 'cale foarte dificilă' pentru unele ţări, dar 'este calea pe care a ales să meargă Europa şi beneficiază de un larg consens', a spus Kot

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Suedia anunță că un avion militar rusesc i-a încălcat spațiul aerian. Anunțul făcut de autoritățile celei mai noi țări NATO

Ziare.com acum 41 minute
Un avion militar rusesc a încălcat, pentru scurt timp, spaţiul aerian al Suediei, vineri, 14 iunie, la est de insula Gotland în Marea Baltică. Acesta a fost interceptat de radarele suedeze, au anunţat sâmbătă, 15 iunie, forţele armate ale țării nord

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 2 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum o ora
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum o ora
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

Fostul şef al SRI Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele formaţiei Coldplay, la care a fost invitat şi artistul Babasha, şi alegerile locale: Mi se pare că a avut cel mai sincer discurs politic dintre toţi interpreţii săptămânii

News.ro acum o ora
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele susţinute de Coldplay şi alegerile locale, afirmând, în acest context, că a auzit pentru prima dată de artistul Babasha. ”Mi se pare că a avut cel mai

Aur pentru România la Campionatele Europene de Canoe de la Szeged

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Cătălin a făcut o cursă extraordinară şi l-a învins din nou pe cehul Martin Fuksa, fiind cronometrat cu timpul de 4:03,010. Cătălin Chirilă s-a calificat în toate cele trei finale ale probelor la care s-a în

Kate Middleton, prima apariție publică oficială după ce a fost diagnosticată cu cancer! Avem imaginile zilei!

Cancan acum o ora
În cursul zilei de sâmbătă, 15 iunie 2024, Kate Middleton a marcat o apariție publică memorabilă. Este prima oară când Prințesa de Wales ia parte la un eveniment oficial, după ce a fost diagnosticată cu o boală grea, și anume cancer. Astăzi, soția P

Învestit preşedinte al Slovaciei, Peter Pellegrini promite că va reuni ţara

G4Media acum 2 ore
Peter Pellegrini a depus jurământul sâmbătă în calitate de preşedinte al Slovaciei, promiţând că va reuni ţara, care este puternic divizată din punct de vedere politic şi zguduită de tentativa de asasinat asupra premierului Robert Fico în urmă cu o

Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, 26 de ani, a murit

Mediafax acum 4 ore
Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, în vârstă de 26 de ani, a fost găsit mort sâmbătă într-un apartament din Budva, relatează Reuters, citând cotidianul muntenegrean Vijesti. Cauza şi circumstanţele decesului nu

Fundașul Mihai Bălașa este noul jucător al echipei FC Farul Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
Fundașul Mihai Bălașa este noul jucător al echipei FC Farul Constanța, după ce a semnat un contract valabil pentru următorii 3 ani, informează reprezentanții FC Farul Constanța. Născut la 14 ianuarie 1995, la Târgoviște, Mihai Bălașa este un produs

Vremea

București
acum

28°
sâm.

16°/28°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
Constanta
acum

26°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

27°
sâm.

13°/27°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°