Întreg teritoriul Prahovei este împânzit de conace boiereşti şi palate peste care vremurile şi oamenii parcă au trecut cu furie. În proprietate privată sau locală, majoritatea monumente istorice, tânjesc, cu ziduri ştirbe, după gloria de odinioară. Una imposibilă în lipsa unor fonduri consistente

Poate cea mai frumoasă şi cunoscută ruină din Prahova este Micul Trianon din Floreşti, Palatul Cantacuzino sau „Palatul Domniţei“, al cărui nume vine de la arhitectura sa care se inspira din arhitectura palatului Micul Trianon din grădina Palatului Versailles din Franţa.

Palatul a fost construit după proiectul arhitectului român Ion D. Berindey, la cererea Prinţului Gheorghe Grigore Cantacuzino, cunoscut sub numele de Nababul, pentru averea sa impresionantă. Urma să fie ocupat de nepoata Nababului, Alice, fata celui de-al treilea fiu al său, Mihail G. Cantacuzino.

Pentru finisajele exterioare s-a folosit calcarul alb de Albeşti, material considerat la acea vreme ca fiind la fel de preţios ca marmura. Pentru a crea o ambianţă armonioasă şi elegantă, boierul Cantacuzino a plantat arbuşti de esenţă rară în jurul palatului.

În faţa palatului a fost amenajată şi o piscină, a cărei formă se poate distinge şi în zilele noastre, iar palatul avea un sistem de încălzire central asemănător cu cel de la Castelul Peleş şi mai multe săli de bal destinate oaspeţilor dornici de distracţie.

Construcţia palatului a început în anul 1911 şi era aproape finalizată în anul 1913 când Nababul a murit pe neaşteptate de pneumonie. Mihail Cantacuzino, cel care a moştenit palatul, l-a abandonat. Cutremurul din 1940 a afectat serios contrucţia, nemţii au luat tabla de cupru de pe acoperiş şi sobele de teracotă, au urmat ruşii care au furat tot ce era de valoare, iar la cutremurul din 1977 s-au dărâmat coşurile şi zidurile interioare. La toate acestea se adaugă distrugerile