Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mulanruj, singurul cabaret autentic din România!

Publicat in Jurnalul, joi 25 aprilie 2013 ·

Dining Theatre se află chiar în sala de bal a Doamnei Elena Cuza

Strada Şelari din Centrul Vechi al Bucureştilor era renumită pentru casele de toleranţă care existau în această zonă. Una dintre cele mai cunoscute se afla chiar la numărul 9-11, unde astăzi este Bordello’s. Această construcţie a fost mai întâi locuinţă nobiliară, apoi casă de plăceri şi hotel. Din secolul al XIX-lea şi până în zilele noastre, clădirea “a văzut” destule şi a fost complice multor întâmplări.

Locul care găzduieşte, în mileniul trei, Dining Theatre ­ primul cabaret autentic din România, cu spectacole dichisite care ne trimit, cel puţin cu gândul, la Viena sau Paris ­ se spune că a fost Sala Tronului. Clădirea, în sine, a fost reşedinţa lui Alexandru Ioan Cuza, iar aşezământul unde astăzi este localizat noul şi atractivul Mulanruj a fost sala de bal a Doamnei Elena Cuza. Tot aici s-a jucat în Bucureşti, pentru prima oară, biliard.

Mulanruj Dining Theatre oferă spectacole de burlesque, magie, teatru, echilibristică, acrobaţie şi dresaj de animale.

Dansatoare numai una şi una, îmbrăcate provocator, apar după cortina roşie. Sunt fetele din trupa Teodor Balet, care susţin, în fiecare weekend, un program de cabaret, după modelul franţuzesc. Nu degeaba Bucureştiul se (mai) numeşte Micul Paris. Avem Arcul de Triumf, ca pe bulevardul Champs-Élysées, ciocolaterii franţuzeşti, clădiri vechi care seamănă foarte mult cu cele din Paris şi, mai nou, iată, un local de cabaret, care imită celebrul restaurant de pe bulevardul Clichy din capitala Franţei: Moulin Rouge.

Mulanruj este decorat în nuanţe de roşu şi poate găzdui maximum 100 de persoane la mese şi pe canapele. “Francezii au un balet format din 60 de dansatori, noi doar din nouă. Nu ne comparăm cu ei, însă ne-am dorit să aducem un crâmpei din ce se întâmplă acolo şi la noi. Este singurul cabare

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum o ora
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Comisia Europeană: România nu îndeplineşte, în prezent, criteriile pentru a adera la zona euro

News.ro acum 19 minute
Comisia Europeană a publicat, miercuri, raportul ei de convergenţă, în care evaluează progresele realizate de Bulgaria, de Cehia, de Ungaria, de Polonia, de România şi de Suedia în direcţia aderării la zona euro. Documentul evidenţiază rezultate mix

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 2 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 32 minute
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 4 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Băuturile alcoolice și tutunul vor putea fi cumpărate doar cu buletinul. Ce amenzi primesc comercianții care nu verifică vârsta clienților

Ziare.com acum o ora
Proiectul de lege care prevede că vânzătorii de băuturi alcoolice și produse din tutun trebuie să ceară buletinul fiecărui client pentru a verifica vârsta a fost adoptat de Camera Deputaților miercuri, 26 iunie. Vânzătorii din unităţile comerciale ş

Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România

Ziua Constanta acum o ora
Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. „Alegeri la Uniunea Scriitorilor din România. Noul preşedinte este domnul Varujan Vosganian, membru al Filialei Bucureşti Poezie, cu 660 de voturi din 740 de votu

Ziua Drapelului Național, marcată și în Miercurea-Ciuc

Informația Harghitei acum 2 ore
De peste două decenii – odată cu adoptarea Legii nr. 96 din 1998, Legea Drapelului Național –, data de 26 iunie coincide cu Ziua Drapelului Național. Tricolorul a fost decretat, pentru prima dată ca simbol național, de către Guvernul Revoluționar pr

Papa Francisc îi numește pe traficanții de droguri „asasini”. "Nu putem ignora intenţiile şi acţiunile lor malefice”

Ziare.com acum o ora
Papa Francisc s-a pronunţat miercuri, 26 iunie, împotriva legalizării drogurilor şi i-a denunţat pe traficanţii de droguri numindu-i "asasini", făcând totodată apel la ajutor şi sprijin pentru persoanele dependente, informează Reuters. Suveranul Pon

Ministrul Justiţiei salută aprobarea Proiect de înfiinţare de centre de dezintoxicare şi recuperare a dependenţilor de droguri

Ziua Constanta acum 54 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a transmis miercuri, 26 iunie 2024, că salută adoptarea de către plenul Camerei Deputaţilor a proiectului de lege privind înfiinţarea unor centre de dezintoxicare şi recuperare a dependenţilor de droguri Iată post

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/32°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

29°
mie.

20°/29°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

30°
mie.

19°/30°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/32°