♦ Pentru pagina „Umor în Ha… major”, distinsa colaboratoare a ZVJ, Petronela Vali Slavu, a fost premiată la secţiunea „Umor la rotativă”.
Gorjul – judeţul al cărui nume a fost cioplit în nemurire de inegalabilul Constantin Brâncuşi şi a fost cântat de Maria Lătăreţu - este unul dintre judeţele cu o activitate culturală impresionantă. Răsfoind „Agenda culturală” pe anul 2013 a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, am constatat că numai pentru luna aprilie sunt programate şaisprezece acţiuni (şi este o lună „săracă”, faţă de altele). Printre acestea, se numără şi Festivalul de Umor „Al. C. Calotescu-Neicu”, ajuns la cea de-a XXI-a ediţie.
Festivalul, creat cu scopul de a promova creaţia umoristică şi de a menţine interesul creatorilor de umor, poartă numele unui fiu al Turceniului. Alexandu C. Calotescu-Neicu (1888-1952). Acesta a fost, în perioada interbelică, un mare proprietar de pământuri, dar şi publicist, poet, epigramist şi traducător. Organizatorii acestei acţiuni au fost: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Christian Tell”, Consiliul Local şi Casa de Cultură Turceni şi Liga Culturală „Fiii Gorjului” Bucureşti. Dacă, până acum, festivalul a avut statut de festival interjudeţean sau, mai exact, inter... juveţean, la această ediţie au fost acceptaţi în concurs şi creatori din judeţele limitrofe Gorjului. Nu am stat pe gânduri, m-am înscris în concurs, m-am numărat printre laureaţi şi, astfel, am fost... olteancă pentru o zi! Doar pentru o zi, deşi festivalul s-a desfăşurat în perioada 19-21 aprilie.
Sâmbătă, la sediul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, caricaturistul Leonte Năstase (doljean, la origine) a expus portrete ale unor personalităţi gorjene. Lucrările au putut fi