-AA+A
Muzica lui Dvorak, în recital extraordinar foto: Mesagerul de BN foto: Mesagerul de BN foto: Mesagerul de BNCentrul Judeţean pentru Cultură le-a oferit melomanilor bistriţeni, miercuri, de la ora 19.00, un recital extraordinar; extraordinar, în primul rând pentru că este întâiul consacrat în întregime marelui muzician ceh Antonin Dvorak, apoi pentru prezenţa pe scenă a pianistului de excepţie Remus Manoleanu, profesor doctor la Universitatea Naţională de Muzică, şi a violonistului Rudolf Fatyol, directorul Filarmonicii „Dinu Lipatti” din Satu-Mare şi cadru didactic (conferenţiar universitar doctor) al Conservatorului din Debrecen (Ungaria).
Cei doi au interpretat Sonatina opus 100 (I. Allegro risoluto, II. Larghetto, III. Scherzo, IV. Finale – Allegro), Romanţa opus 11, fa minor, şi Sonata opus 57, Fa Major (I. Allegro ma non troppo, II. Poco sostenuto, III. Allegro molto), Manoleanu - cu aşezarea şi precizia care-l califică, de manieră interpretativă germană, dacă se poate spune, iar Fatyol – cu o anume dezinvoltură amintind de romantismul furtunos al lui Liszt.
Au fost recognoscibile în recital motive ale muzicii tradiţionale cehe, de rară sensibilitate, cantabilitate şi duioşie, redate cu acurateţea care a entuziasmat publicul bistriţean, devenit unul de cunoscători, cu gust fin, după anii de „şcoală muzicală” la Sinagogă.
Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 steluţe Votează acum! Tweet