Vă propun spre discuţie încă o problemă de etica, tot de pe vemea când eram tânăr şi „cu caş la gură", rezident în anul întâi, un intern stresat, dar plin de avânt.
Eram în spital şi vedeam în consultaţie o pacientă nouă, o bătrânică destul de bolnavă. Am stat mult de vorbă cu ea. Ca intern sârguincios, am vrut să iau un istoric al bolii foarte detaliat. Nu am lăsat niciun amănunt nedescusut. Bătrânica a fost foarte draguţă şi mi-a răspuns la toate întrebările cu răbdare, deşi respira cu greu. Mi-a spus că în trecutul îndepărtat, acum mulţi ani de zile, când era încă tânără, i s-a făcut histerectomie. „Histerectomie? V-a scos totul sau numai uterul?”. „Totul”. „Dar de ce?”. „Pentru că am avut o tumoră!”.
Am tot încercat să aflu felul de tumoră, dar bătrânică nu a putut să îmi mai dea niciun detaliu. S-a fâstâcit un pic când am întrebat-o măcar dacă ştie cumva - a fost o tumoră malignă? Cancer? S-a uitat un pic speriată şi apoi a spus că nu mai ţine minte.
„Vreau să vă spun ceva ce nu am spus la nimeni. Nimeni nu ştie, nici măcar soţul meu.”
După ce am terminat de vorbit cu bătrânica am ieşit din salon şi am mers în camera de dictare a doctorilor unde mi-am terminat nota din dosar şi consultul. Lucram foarte preocupat la notiţele mele, când am auzit un zgomot în spate. M-am întors şi surpriză! - era bătrânica mea, venită lipa-lipa în şosete şi camaşă de spital. S-a aşezat lânga mine şi m-a luat de mâini.
Am încremenit. Amandoi aveam ochii în lacrimi.
„Vreau să vă spun ceva ce nu am spus la nimeni. Nimeni nu ştie, nici măcar soţul meu. Nu mai am mult de trăit şi trebuie să spun cuiva. Am trăit cu această apăsare pe suflet toată viaţa, nu vreau să o iau în mormânt. Nu am avut nicio tumoră la uter. Am fost violată înainte de război de un bărbat de la noi din sat. Din păcate, am rămas însărcinată. Cum eram doar o copilă, nici nu mi-am d