Nu avem echipă, dar chinezii ne fac stadion! Craiova ar putea avea cea mai frumoasă arenă din România, iar chinezii promit să se ocupe de proiect şi să contruiască un super-stadion în Oltenia.
Echipa naţională s-ar putea muta la Craiova, mai ales că Stadionul Naţional începe să se degradeze. A spus-o chiar Mircea Sandu. Gazonul arenei din Bucureşti este unul dintre cele mai proaste din ţară. A fost schimbat de câteva ori, însă fără rezultat. „Acest stadion frumos care s-au făcut investiţii mari începe să se degradeze uşor, uşor şi începe cu gazonul care este cea mai importantă parte”, a dezvăluit "Naşul".
Chinezii ne sar în ajutor. Vor să creeze la Craiova cel mai modern stadion din Liga 1. Va avea 37.000 de locuri, iar construcţia arenei ar putea începe chiar vara viitoare şi va fi finalizată în 2016. Asiaticii promit că stadionul va avea un gazon de calitate.„Garantez, dacă rămâne pe mâna noastră a românilor îl terminăm şi pe asta...ca termitele”, a punctat Mircea Sandu.
Chinezii sunt experţi în construcţia de stadioane impresionante. Au cele mai frumoase şi spectaculoase arene din lume. În capitala Chinei, Beijing, chinezii au patru stadioane cu o capacitate de peste 30.000 de locuri. Mai multe detalii despre acest subiect puteţi afla în această seară, la ştirile Sport LOOK, care vor fi difuzate de LOOK TV, de la ora 18.45.