Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copiii, lăsaţi în voia sorţii. Mariana Câmpeanu, trasă la răspundere de o colegă de partid

Publicat in CityNews Alba, joi 25 aprilie 2013 ·

Cazul copilului de 4 ani din Câmpu lui Neag care a fost ucis de bunica sa în urmă cu două săptămâni este oferit ca exemplu ministrului Mariana Câmpeanu.

Deputatul PNL de Hunedoara, Carmen Eleonora Hărău îi atrage atenția colegei de partid Mariana Câmpeanu, în același timp ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, cu privire la efectele negative pe care le au diferite evenimente din viața părinților asupra copiilor. Cel mai elocvent exemplu în acest caz dat de deputatul hunedorean este cel al copilului de 4 ani din Câmpu lui Neag, care a fost ucis de bunica sa.

”În data de 15 aprilie a.c., un caz grav petrecut în localitatea hunedoreană Uricani a șocat întreaga opinie publică românească. Un copil în vârstă de patru ani și bunica acestuia au fost găsiți morți, cadavrul băiețelului – pe un pat din casă, iar bunica – spânzurată într-o anexă din gospodărie. Mama copilului a murit în august 2012, fiind găsită de asemenea spânzurată, după ce și-a pierdut locul de muncă în Italia. De atunci, paternitatea copilului nu a fost recunoscută de nimeni, iar copilul era crescut de bunică, un caz psihiatric diagnosticat. Cazul relevat face parte dintr-o realitate crudă, fiind des întâlnit și în alte zone mai puțin dezvoltate ale țării, mai ales pe fondul migrației părinților în Occident în căutare de locuri de muncă. Din păcate, acest fenomen social a luat mare amploare, cu consecințe grave asupra copiilor abandonați acasă sau lăsați în grija bunicilor sau a rudelor”, îi relatează deputatul colegei sale de partid.

Protecția copiilor, respinsă

Deputații au avut de dezbătut o lege privind protecția socială a copiilor ai căror părinți sunt plecați peste hotare în căutarea unui trai mai bun. Legea a fost repinsă, iar deputatul îi cere ministrului o situație privind numărul copiilor afectați de fenomenul plecării părinților la muncă în străinătate. Este v

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum o ora
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 4 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum o ora
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

ISU Giurgiu Minivacanța de Rusalii, în siguranță

Ziua Constanta acum o ora
COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 238 din 21.06.2024 Minivacanța de Rusalii, în siguranță Pompierii vor fi la datorie în perioada 22-24 iunie a.c. Aceștia vor fi pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor implicate în diferit

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

Cei 27 confirmă deschiderea la 25 iunie a negocierilor de aderare la UE ale R.Moldova şi Ucraina

News.ro acum 39 minute
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene confirmă vineri deschiderea - la 25 iunie - a negocierilor de aderare la UE ale Ucrainei şi Republicii Moldova, anunţă vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, relatează AFP. Miniştrii Finanţelor din

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 5 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care toţi taţii care au calitatea de salariat, în baza unui contract sau raport de muncă, vor primi concediu paternal

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999. Actul normativ prevede acordarea concediul paternal t

Vremea

București
acum

32°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

28°
vin.

20°/28°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

34°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°