Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Percheziţii la Primăria Râmnicu Vâlcea şi la locuinţa primarului, suspectat de luare de mită

Publicat in Mediafax, joi 25 aprilie 2013 ·

Procurorii DNA fac, joi, percheziţii la sediul Primăriei Râmnicu Vâlcea, dar şi la locuinţa primarului Emilian Frâncu (PNL), acesta fiind suspectat de luare de mită.

Potrivit anchetatorilor, procurorii anticorupţie fac percheziţii la locuinţa primarului din Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, precum şi la sediul Primăriei.

Conform unor surse judiciare primarul este suspectat de luare de mită, în cazul unei pasarele construite la intrare în oraşul Râmnicu Vâlcea.

La ora transmiterii acestei ştiri, procurorii se afla la Primăria Râmnicu Vâlcea, unde verifică biroul primarului Emilian Frâncu.

Edilul urmează să fie adus la sediul DNA Piteşti.

Emilian Frâncu este al doilea primar al municipiului Râmnicu Vâlcea acuzat de luare de mită, după ce Mircia Gutău a fost condamnat tot pentru această infracţiune.

Fostul primar al municipiului Râmnicu Vâlcea Mircia Gutău şi fostul său adjunct, Nicolae Dicu, au fost condamnaţi definitiv, în 27 ianuarie 2010, de instanţa supremă, la câte trei ani şi jumătate de închisoare cu executare, perioadă din care le-a fost scăzut intervalul de timp în care au fost ţinuţi în arest preventiv.

Gutău şi Dicu au fost acuzaţi de procurorii anticorupţie că, în perioada aprilie - iulie 2006, ar fi pretins 50.000 de euro, de la denunţătorul Constantin Popescu, patronul firmei Rovimet, pentru a-i elibera acestuia un certificat de urbanism.

Nicolae Dicu a fost prins în flagrant delict de procurorii DNA în 6 iulie 2006, când Popescu îi dădea 25.000 de euro, iar Mircia Gutău a fost arestat cinci zile mai târziu. Cei doi au fost eliberaţi, în 10 noiembrie 2006, de magistraţii Curţii de Apel din Alba Iulia.

Mircia Gutău a fost eliberat condiţionat din închisoare în septembrie 2011, în urma unei decizii a Tribunalului Mehedinţi. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 4 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum o ora
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 3 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 4 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum o ora
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 4 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 3 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 8 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 3 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 2 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Vremea

București
acum

23°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

24°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°