> Anchetatorii iau în calcul ipoteza unei sinucideri
Un sucevean, de 51 de ani, a decedat, miercuri, după ce a intrat cu maşina într-un camion. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, Ionuţ Epureanu, bărbatul este din Dolhasca şi a condus, miercuri, autoturismul soţiei sale pe DJ 208 Suceava-Dolhasca, iar în zona localităţii Poiana a intrat pe contrasens şi a lovit un autocamion care venea regulamentar.
În urma impactului, şoferul din autoturism a murit, iar şoferul autocamionului a suferit un atac de panică.
Corpul bărbatului a fost scos dintre fiarele contorsionate ale autoturismului de un echipaj de la descarcerare, după care medicul ambulanţei a constatat decesul.
Poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea condiţiilor producerii accidentului.
Potrivit unor surse judiciare, mai mulţi cunoscuţi ai acestuia au declarat că bărbatul se certase cu soţia şi că acesta s-ar fi sinucis intrând cu maşina în camion.