Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fraţii Ghiţă, afaceri cu statul. Fratele PSD-istului Sebastian Ghiţă stoarce milioane de euro de la stat

Publicat in Antena 3, joi 25 aprilie 2013 ·

Afacerile cu statul sunt obişnuite în familia lui Sebastian Ghiţă. Averea impresionantă a deputatului PSD este clădită pe relaţii şi pe o mulţime de contracte bănoase încheiate cu statul.

Acelaşi tipar îl urmează şi fratele pesedistului, Alexandru Ghiţă, care deţine 25% dintr-o firmă ce stoarce milioane de euro de la stat.

Alexandru Ghiţă, fratele deputatului PSD Sebastian Ghiţă, a preluat anul trecut un sfert din Grup Industrial GIR, o companie care oferă servicii telecom. Firma este cunoscută pe piaţă pentru contracte de milioane de euro câştigate cu companii de stat şi instituţii publice, potrivit Mediafax.

Fratele deputatului a intrat în acţionariatul GIR prin 2K Telecom, o companie la care deţine 67% din acţiuni. Întrebat dacă firma la care este acţionar majoritar a intrat în acţionariatul GIR, Alexandru Ghiţă a răspuns:

"A fost o intenţie, dar am renunţat la tranzacţie", potrivit Ziarul financiar.

Grupul Industrial GIR a avut, în 2011, afaceri de 7,3 milioane de euro şi un profit net de 1,5 milioane de euro.

Compania GIR ar fi primit, în 2011, un contract pe patru ani de la Loteria română, în valoare de 17,3 milioane de euro, pentru furnizarea unui sistem de comunicaţii.

Contractul este renegociat, după ce un raport al Curţii de Conturi a arătat că acesta ar avea o valoare mărită în mod „nejustificat" cu 4.000.000 euro. Grupul GIR a fost singurul ofertant în cadrul licitaţiei.

De asemenea, GIR a încheiat, în 2009, un contract pe patru ani şi cu Poşta română, în valoare de 32,1 milioane de euro, pentru furnizarea de servicii de telecomunicaţii, transmisii de date şi voce. Contractul a încetat în luna noiembrie a anului trecut, potrivit Poştei.

În ceea ce îl priveşte pe Sebastian Ghiţă, ultimul contract fabulos i-a fost "oferit" de ministru

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Creştinii îi sărbătoresc pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, patronii spirituali ai celor aflaţi în detenţie

News.ro acum 2 ore
Creştinii îi sărbătoresc, sâmbătă, pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii celor din penitenciare care au greşit faţă de Dumnezeu, precum au greşit şi ei: Petru s-a lepădat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe creştini. "Tradiţia spune că S

Scandal politic bizar. Doi miniștri, arestați pentru că i-ar fi făcut vrăji preşedintelui

Ziare.com acum o ora
Maldive, naţiunea insulară din Oceanul Indian cunoscută pentru plajele sale şi care se bucură în general de stabilitate politică, este zguduită în aceste zile de acuzaţii bizare de magie neagră în care sunt implicaţi oficiali de rang înalt, relateaz

Sfinții Petru și Pavel. Ce să nu faci niciodată în această zi de mare sărbătoare. Tradiții și superstiții

Gandul acum 23 minute
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt sărbătoriţi an de an pe data de 29 iunie. Însă, durata postului sfinților Petru și Pavel este schimbătoare, în funcție de când sunt sărbătorite Sfintele Paști. În România, sfinţii sunt ocrotitorii celor din peni

UPDATE - Trafic feroviar afectat între staţiile Medgidia şi Mircea Vodă din cauza unui incendiu la vegetaţie / Opt trenuri, cu întârzieri

News.ro acum 12 ore
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, vineri seară, că traficul feroviar este afectat din cauza unui incendiu la vegetaţie, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia - Mircea Vodă. UPDATE: ”La ora 19:57 s-a repus s

Procurorul-şef european Laura Codruţa Kövesi atenţionează Austria în legătură cu o propunere de modificare a Codului de procedură penală ce ar putea împiedica anchetele EPPO

News.ro acum 8 ore
Ministerul Justiţiei de la Viena a propus la 14 iunie o modificare a Codului de procedură penală care reglementează confiscarea datelor şi a dispozitivelor de stocare a datelor, în urma unei hotărâri a Curţii Constituţionale austriece din 14 decembr

FRF, precizări privind achiziţia biletelor pentru meciul România – Olanda

Mediafax acum 12 ore
Federaţia Română de fotbal (FRF) a transmis, vineri seara, detalii cu privire la procedura de achiziţie a biletelor pentru meciul din optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2024, în care România va întâlni Olanda. Partida este progr

Slovacia apelează la sprijinul NATO: „Am rămas fără apărare antiaeriană”

Gandul acum 7 ore
Preşedintele slovac Peter Pellegrini a solicitat soluţii din partea NATO, după ce țara sa a rămas fără sisteme de apărare antiaeriană, pentru că le-a cedat în favoarea Ucrainei ca aceasta să se poată apăra. În cadrul întâlnirii pentru pregătirea urm

Președintele SUA Joe Biden după dezbaterea cu Donald Trump: ”Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată"

Ziare.com acum 10 ore
"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut Joe Biden vineri, 28 iunie, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi,

Biroul Electoral Central, despre anunţul REPER: Instanța a obligat la soluţionarea cererilor de renumărare a voturilor, nu la renumărare

G4Media acum 9 ore
Purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central, Anamaria Revnic Călugăriţa, precizează, în urma anunţului REPER potrivit căruia magistraţii ar fi decis renumărarea voturilor pentru alegerile europarlamentare în mai multe secţii de vot, că instan

Accident groaznic în Teleorman: Trei persoane au murit pe loc, iar o alta a ajuns la spital în comă, după ce mașina lor a intrat într-un cap de pod

Ziare.com acum 13 ore
Trei oameni au murit, vineri, 28 iunie, într-un groaznic accident produs pe un drum judeţean din Teleorman. O maşină a intrat într-un cap de pod, toți cei patru pasageri fiind încarcerați. Un adolescent de 16 ani, în comă, a fost transportat cu elic

Vremea

București
acum

25°
sâm.

22°/35°
dum.

21°/35°
lun.

21°/37°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

23°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Constanta
acum

25°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/28°
lun.

21°/28°
mar.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

19°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

20°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/36°
lun.

18°/36°
mar.

17°/25°