de N. I. DOBRA
26 aprilie 2013 23:05
7 vizualizari
A-A+ Radu Banciu - ăla de la B1TV, care-i face concurenţă lui Mircea Badea de la Antena 3 TV - mi se părea un ins destul de citit până când l-am auzit spunând "Riceard" Wagner, când tot prostul ştie că respectivul este compozitor german, nu englez. Nu-mi mai irosesc timpul nici cu el. * Am aflat că specialiştii au descoperit faptul că noii-născuţi sunt daltonisti, iar, de-a lungul vieţii, omul - parcurge de două ori distanţa ecnivalentă a înconjurului lumii. Aiureli de-ale statisticienilor şi cercetătorilor care vor să fie băgaţi în seamă. * Îi aud pe unii spunând că "moştenirea comunistă atârnă încă foarte greu". Îmi pare rău că n-o să mai trăiesc să văd cât va atârna moştenirea capitalistă. * Sparta era un oraş-cetate de războinici, în care schilozii erau sacrificaţi de la naştere. În România de azi numai aşa s-ar mai putea face ordine: belindu-i pe hoţi, din faşă până-n barba albă, indiferent de culoarea politică. Din păcate, un Ion Antonescu nu s-a mai născut. * I-am auzit pe unii plângându-l pe Dan Diaconescu şi regretând postul lui de televiziune. Eu, de-aş avea o putere, în afară de TVR n-aş mai lăsa decât Discovery, Animal Planet, TCM şi HBO. Restul, la muncă, nu la prostit lumea! * Prin bunăvoinţa colegilor, în această primăvară, am băut bere din Slovacia, Ungaria, Malta şi Sicilia. Este ca şi când aş fi fost acolo! (Fiică-mea cea mică mi-a trimis o sticlă cu bere neagră, tare şi amară tocmai din Londra) * Dintre toţi actorii care s-au prăpădit în ultima vreme, cel mai rău îmi pare după Gheorghe Dinică. Nu vorbesc doar de rolurile memorabile din filme, dar l-am văzut, în carne şi oase, pe scenă, în Nepotul lui Rameau de Denis Diderot, două ore, dialogând cu alt actor genial, Marin Moraru. Singurul câştig în acele convocări la "reciclare" la Academia Ştefan Gheorghiu erau aceste spectacole deo