Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: Mi-am făcut datoria ca preşedinte, chiar dacă m-au durut înjurăturile şi fluierăturile

Publicat in Antena 3, vineri 26 aprilie 2013 ·

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că are sentimentul că şi-a făcut datoria în privinţa măsurilor de redresare economică, chiar dacă l-au durut "înjurăturile şi fluierăturile", iar despre acordul cu premierul Victor Ponta spune că acesta funcţionează "în conformitate cu cele ce au semnat amândoi", scrie Agerpres.

"Eu am sentimentul că mi-am făcut datoria ca preşedinte şi chiar dacă m-au durut şi înjurăturile şi fluierăturile sunt liniştit. România este din nou capabilă să îşi reia creşterea economică durabilă. (...) Ne-am obişnuit tot timpul să spunem că suntem ultimii, iar eu vă asigur că sunt foarte multe zone în care suntem departe de a fi ultimii. Luaţi şi creşterea PIB pe cap de locuitor. Veţi constata că avem una din cele mai rapide creşteri. Deci, am intrat într-un proces de recuperare a decalajului dintre noi şi vechii membri ai UE. Serios vă spun, puteţi fi mândri de România!", a afirmat Băsescu, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni, în care a vorbit despre soluţiile de redresare economică asumate în 2010.

Întrebat dacă de acum înainte responsabilitatea aparţine exclusiv Guvernului, fără ca el să se mai implice, preşedintele a spus că aceasta a aparţinut întotdeauna Executivului.

"Întotdeauna a aparţinut Guvernului, şi până acum, şi în 2010 a fost tot responsabilitatea Guvernului, cum a fost şi în 2008, tot a Guvernului, numai că au fost Guverne cu care am putut să fac un parteneriat şi pe problematica economică, dându-le toată experienţa pe care am acumulat-o în cele cinci cabinete în care am fost ministru, ca primar general, ca preşedinte, şi cabinete cu care nu s-a putut lucra. Dacă cineva mă întreabă, cu siguranţă am foarte multe idei şi sugestii cum să facem creştere economică", a răspuns şeful statului.

Cât priveşte modul de colaborare cu premierul Ponta, Băsescu a spus

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE Șase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie

Ziua Constanta acum 27 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în urma demersurilor complexe derulate prin intermediul Consulatului General al României la Paris și al Ambasadei României la Canberra, în colaborare cu autorităţile franceze și australiene, toţi cei

Instanța a suspendat recuperarea prejudiciului în dosarul Voiculescu - Institutul de Cercetări Alimentare

Ziua Constanta acum 57 minute
Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea executării sentinţei prin care instanţa a decis recuperarea prejudiciului în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 de ani de închisoare pentru corupţie pentru privatizarea Institutului de Cer

Modul în care companiile aeriene stabilesc preţurile biletelor de avion, analizat de Consiliul Concurenței

HotNews acum 2 ore
Consiliul Concurenţei a declanşat o analiză care vizează modul în care companiile aeriene stabilesc nivelul preţurilor biletelor de avion pentru rutele care au plecare din România. Pe AeroportFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei „Consiliul Concurenţei a

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins / S-au tras focuri de armă

News.ro acum 4 ore
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

Monica Niculescu a câştigat turneul de la Strasbourg la dublu

News.ro acum o ora
Perechea Monica Niculescu/Cristina Bucşa (România/Spania) a câştigat, sâmbătă, proba de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 500 de la Strasbourg. Niculescu şi Bucşa au învins în finală echipa Asia Muhammad/Aldila Sutjiadi (SUA/Indonezia), sc

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Fost lider de sindicat la o instituţie de stat, cercetat pentru lipsa a 350.000 de lei din cotizaţii

HotNews acum 2 ore
Fostul preşedinte al Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România, filiala Constanţa, este acuzat de delapidare. Acesta nu ar fi putut prezenta documente justificative pentru 350.000 de lei, bani proveniţi din cotizaţii. Vineri, poliţiştii şi procu

Marcel Ciolacu: Lugojul este unul dintre oraşele care depăşesc Guvernul României, în direcţie greşită/ În 10 ani am fost conduşi cu ură/ În USR nu sunt altceva decât nişte ipocriţi, nişte mincinoşi

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu, care a participat, sâmbătă, la Lugoj, la lansarea candidaţilor PSD pentru alegerile locale, a subliniat că Lugojul a stagnat în lipsa unui plan administrativ. El s-a referit şi la conducerile guvernelor din ultimii 10 ani ş

Nicolae Ciucă: Tinerii vor schimbarea, oameni buni, şi când vă spun chestiunea asta mă trec fiorii

HotNews acum 3 ore
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, sâmbătă, la Dăbuleni, în judeţul Dolj, că îl „trec fiorii” când vede tinerii implicaţi în politică, ce vor schimbare. Liderul PNL, Nicolae CiucaFoto: Inquam Photos / Saul Pop El a spus că în zona Olteniei nime

Sociologul Vasile Dîncu: În momentul acesta, sondajele arată că Mircea Geoană are o candidatură credibilă / Ar putea să fie în finala prezidenţială

News.ro acum 5 ore
Sociologul Vasile Dîncu (PSD) a explicat, sâmbătă, că Mircea Geoană este, în acest moment, un personaj credibil, având în vedere că ocupă cea mai înaltă funcţie deţinută de un român în sistemul internaţional. Dîncu a precizat că Geoană este apreciat

Vremea

București
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

22°
sâm.

16°/22°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°