Familia senatorului vrea să vândă casa din Găneasa înainte de a le veni executorul la ușă. DNA cercetează dobândirea garsonierei din Răcari, descoperită de EVZ
1 /.
„Evenimentul zilei” a intrat în posesia documentului, care aruncă în aer apărarea formulată de senatorul liberal Corneliu Dobriţoiu, preşedintele Comisiei de Apărare din Senat. Fost ministru al Apărării, el este acuzat de DNA pentru că - în 2005 - a primit şi cumpărat ilegal de la MApN locuinţa de serviciu din strada Traian. El avea la vremea respectivă vila din Găneasa, judeţul Ilfov, trecută pe numele soţiei sale. Generalul Dobriţoiu s-a apărat spunând că vila era casă de vacanţă şi nu locuinţă.
Astăzi, „Evenimentul zilei” dovedeşte cu acte că ministrul a minţit cu neruşinare. Viorica Dobriţoiu a cerut autorizaţie pentru construcţie „locuinţă principală (permanentă)”, potrivit cererii depuse la Primăria Găneasa. Rubrica „sezonieră (de vacanţă)” a rămas nebifată, aşa cum se poate observa din imaginea de mai jos. Mai mult, martorii audiaţi de EVZ în timpul in vestigaţiei jurnalistice spun că, o perioadă, familia Do briţoiu chiar a locuit acolo „seară de seară”. În plus, EVZ a descoperit garsoniera din Bucureşti, strada Răcari, pe care în 1994 Dobriţoiu a cumpărat-o de la stat şi a vândut-o după numai 13 zile.
Anchetatorii DNA au călcat pe urmele EVZ atât la garsonieră, cât şi în comuna Găneasa, spun sursele noastre. EVZ a aflat şi de ce se grăbesc soţii Dobriţoiu să vândă vila: pentru că urmează să le bată executorul la uşă. Magistraţii din Buftea au decis, luna trecută, executarea silită a senatorului şi a soţiei acestuia, Viorica Dobriţoiu, „în toate formele de executare prevăzute de lege”.
Necazurile cu băncile au început în perioada 2007-2008, atunci când Viorica Dobriţoiu a semnat trei bilete la ordin emise de societatea SC Restaurante Elements SA (fost Coffee House SRL), ca