Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Marian Lupu pleacă, vin anticipatele” (Adevărul)

Publicat in Radio Europa Libera, vineri 26 aprilie 2013 ·

Presa de astăzi dedică spaţii largi subiectului demiterii lui Marian Lupu din funcţia de preşedinte al parlamentului.

Moldavskie Vedomosti titrează „Răzbunarea lui Filat” şi precizează că Marian Lupu a fost ultimul dintre liderii de rang înalt ai fostei AIE care a ocupat un post important.

Şi Ekonomicheskoe Obozrenie vorbeşte despre „răzbunare”, precizând că va urma demiterea proaspăt alesului procuror general şi renunţarea la sistemul mixt de vot.

„Marian Lupu pleacă, vin anticipatele” scrie Adevărul. Ce-i drept, ziarul mai întrevede o opţiune, pe cea a „negocierilor dure” pentru formarea AIE 3. Analiştii politici citaţi de ziar consideră că votul de demitere al lui Marian Lupu este un răspuns al PLDM la decizia de luni a Curţii Constituţionale. „Cel mai probabil, vom avea alegeri anticipate. O eventuală împăcare între fostele componente ale AIE are cele mai puţine şanse”, consideră Arcadie Barbăroşie.

Tot în Adevărul, pe câteva pagini, putem citi „Ce am pierdut prin înlocuirea vinilului cu CD-ul şi fişierele”. Ziarul scrie în detalii de ce este mai bine să ascultăm vinil – de altfel o tendinţă aparent surprinzătoare care câştigă tot mai mult teren în rândul melomanilor. Printre cei împătimiţi se află şi scriitorul Mircea Cărtărescu, care îşi descrie colecţia de discuri vinil pentru Adevărul.

Editorialiştii Nicolae Negru şi Petru Bogatu de la Jurnal de Chişinău îşi dedică textele deciziei Curţii Constituţionale. „Se deschide cutia Pandorei” afirmă Petru Bogatu: „Electoratul aşteaptă să măture pe jos cu mulţi dintre învingătorii momentului. Alegătorilor nu le plac mişeii şi ciocoii, iar flecarii şi comedianţii, nici atât”.

La rândul său, Nicolae Negru, consideră că: „Soluţia Leancă prim-ministru e optimă la această etapă, în condiţiile de azi.”

Ziarul Pridnestrovie ignoră

Articolul in Radio Europa Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 29 minute
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Cod galben de viituri pe râuri din mai multe județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 50 minute
Hidrologii avertizează cu privire la posibilitatea producerii, până joi la prânz, 27 iunie, a unor viituri pe râuri din Crişana, Banat, Transilvania şi Oltenia, fiind instituit Cod galben. Specialiştii Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodăr

A cedat sistemul de climatizare de pe Aeroportul Otopeni în plină caniculă. Călătorii se sufocă din cauza căldurii

Ziare.com acum 2 ore
E haos pe aeroportul Otopeni, cea mai mare aerogară din România, după ce sistemul de climatizare a cedat, iar atmosfera a devenit de-a dreptul sufocantă. "Temperaturile caniculare care ajung la 40 de grade Celsius au suprasolicitat sistemul de clima

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 2 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Elena Lasconi este noul președinte al USR

Adevarul acum 9 minute
Elena Lasconi este noul presedinte al USR, după cele doua zile de alegeri interne.

Ziua Drapelului Național, marcată și în Miercurea-Ciuc

Informația Harghitei acum 41 minute
De peste două decenii – odată cu adoptarea Legii nr. 96 din 1998, Legea Drapelului Național –, data de 26 iunie coincide cu Ziua Drapelului Național. Tricolorul a fost decretat, pentru prima dată ca simbol național, de către Guvernul Revoluționar pr

Louis Vuitton retrage de pe piață bluza inspirată din ia românească: „A fost o greșeală involuntară”

Adevarul acum o ora
După uriașul val de controverse iscat în mediul online, brandul francez de modă Louis Vuitton a retras de pe site-ul său bluza din in inspirată din ia românească.

Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Liderii UE vor discuta, printre altele, despre numirile la conducerea instituţiilor europene după alegeri, a transm

Europarlamentarul Dan Barna va fi vicepreşedintele grupului RENEW

Mediafax acum o ora
Europarlamentarul USR Dan Barna a fost votat vicepreşedinte al grupului RENEW. Procedura a avut loc miercuri. Grupul RENEW are 75 de europarlamentari.

Cât costă cazarea în hotelul deschis în Vama Veche de Adela Popescu, Gina Pistol, Irina Fodor și soții lor

Gandul acum 2 ore
Trei vedete din showbiz-ul românesc au deschis, împreună cu soții lor, dar și cu alte persoane apropiate, un hotel în Vama Veche. Este vorba despre Adela Popescu, Gina Pistol și Irina Fodor. Adela Popescu, Radu Vâlcan, Smiley, Gina Pistol, Răzvan și

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

29°
mie.

20°/29°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

31°
mie.

19°/32°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°