„Dragă Domnule Senator Viorel Badea,
Sunt şi eu unul dintre „românii de pretutindeni" care au primit scrisoarea dumneavoastră cu ocazia, nu ştiam, „Zilei românilor de pretutindeni". Vă mulţumesc pentru caldele urări şi îndemnuri, chiar dacă, trebuie să mărturisesc, laudele dvs. sînt exagerate în ce mă priveşte pe mine, unul din românii de pretutindeni cărora vă adresaţi. Nu am adus nici o „contribuţie" comunităţii care a binevoit să mă primească (în afară de cîteva taxe), nu am afirmat prin nimic „valorile româneşti", nu practic sport de performanţă sub drapelul ţării, iar singurul domeniu în care „excelez" deocamdată este livrarea de mîncare indiană la domiciliu, pentru că lucrez ca delivery driver la un restaurant dintr-un orăşel scoţian.
Alta ar fi fost însă situaţia dacă mi-aţi fi scris, dvs. sau unul dintre numeroşii dvs. colegi din Parlament, acum şase luni, cînd încă nu eram un român „de pretutindeni", ci un român de la mine de-acasă, mai exact din Iaşi.
Aş fi putut să vă răspund că sînt cercetător ştiinţific la Universitatea Al. I. Cuza şi că mă ocup de editarea Bibliei de la 1688, prima ediţie critică a celei mai vechi Biblii româneşti (ştiaţi că sîntem ultimul neam din Europa care încă nu are prima sa Biblie într-o ediţie critică?). M-aş fi mîndrit cu fetele mele, care practicau un sport de performanţă sub drapelul ţării, cum spuneţi, şi m-aş fi lăudat că am dus şi eu puţin din „graiul ţării" mele pe la Paris şi Geneva, sau că mi-am petrecut şapte ani printre vechile manuscrise româneşti, primind pentru munca mea o summa cum laude. Dar nici dumneavostră nu mi-aţi scris, nici eu nu v-am răspuns. Aşa merg lucrurile, cum s-ar spune.
Dar de ce îmi scrieţi tocmai acum, cînd mi-am luat lumea în cap, împreună cu ai mei, şi ne-am alăturat şi noi „românilor de pretutindeni" care îşi caută pe aiurea dr