Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Visul cu cărţi de gală al unei nopţi de primăvară

Publicat in Vox Publica, vineri 26 aprilie 2013 ·

Aseară am întrat prima oară în Biblioteca Naţională, clădirea aceea imensă îmbrăcată în sticlă verde, ca de sifon, vecină cu cheiul Dîmboviţei şi mai atrăgătoare pe dinăuntru decît pe dinafară. Tot pentru prima oară, am acceptat să fac pe mesagerul unui premiu literar. N-aveam nici o umbră de îndoială asupra valorii premiatului. Asta fiindcă făcusem parte şi din juriul Galei industriei de carte din România, Bun de tipar. La capitolul beletristică, 2012, a cîştigat romanul lui Filip Florian, Toate bufniţele, favoritul meu. Cam 500 de oameni au venit în Aula mare a bibliotecii şi meritul pentru această consistentă prezenţă, ca şi pentru spectacolul pe care ei au fost curioşi să-l vadă, îl au Oana Boca şi tiza ei, Oana Gruenwald, care au pus la cale aceste gale, de la idee pînă la toată bucătăria lor, cu un calm şi cu un aer zîmbitor de care m-am molipsit şi eu. Pe amîndouă le cunosc de mulţi ani, ştiu că au mintea organizată, că au o discreţie stenică în tot ceea ce fac şi, într-o ţară în care toată lumea vrea să dea ordine, ele vor să muncească, şi fac asta cu vădită plăcere. N-a fost nimic lălăit, nimic improvizat la Gala de aseară, care a mers aproape neverosimil de bine, şi asta fără o liotă de organizatori şi fără sclipiciul piaristic, de tip cea mai, cele mai, sau singurul eveniment care, ci pe un ton şi într-o atmosferă, în sfîrşit normale. Iată care au fost

LAUREATII: 1. Categoria „Cea mai frumoasa carte”

a) Conceptie grafica:

Despre ochiul de veghe (Meteorologia unui bazar ideatic) de Vladimir Bulat (Square Media / conceptie grafica: Alexandru Braniste) b) Carte ilustrata

Temporary yours. 1995-2012 – Dan Perjovshi (Idea Design + Print)

Geamii. Minarete pe cerul Dobrogei (Igloo Media)

2. Categoria „Cea mai buna carte a anului”

a) Beletristica

Toate bufnitele de Filip Florian (Polirom)

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A cedat sistemul de climatizare de pe Aeroportul Otopeni în plină caniculă. Călătorii se sufocă din cauza căldurii

Ziare.com acum o ora
E haos pe aeroportul Otopeni, cea mai mare aerogară din România, după ce sistemul de climatizare a cedat, iar atmosfera a devenit de-a dreptul sufocantă. "Temperaturile caniculare care ajung la 40 de grade Celsius au suprasolicitat sistemul de clima

Cod galben de inundații în mai multe județe. Risc crescut de viituri în vestul țării

Press Alert acum 30 minute
< figure id="attachment_501475" style="width: 640px" class="wp-caption aligncenter"> Foto: Arhivă Hidrologii au emis o avertizare Cod galben de inundații pe râuri din Crișana, Banat, Transilvania și Oltenia, valabilă până joi. Avertizarea Institutul

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum o ora
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum 2 ore
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

Acord privind angajamentele de securitate ale UE față de Ucraina. Zelenski merge la summitul european de la Bruxelles

Ziare.com acum o ora
La summitul european de la Bruxelles de joi, 27 iunie, unde va fi prezent și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, se va semna un acord privind „angajamentele de securitate” ale Uniunii Europene faţă de Ucraina, a anunţat Palatul Elysee, potriv

Românii au cheltuit anul trecut 63 milioane euro în cinematografe, cu 25% mai mult decât în 2022

Mediafax acum 58 minute
Conform Ziarului Financiar, numărul de spectatori s-a majorat cu 16%, la circa 13 milioane de persoane, nivel uşor sub cel din 2019, când piaţa a înregistrat 13,1 milioane de clienţi. Anul trecut, preţul biletelor de cinema a crescut cu 8%. Din punc

Cât costă cazarea în hotelul deschis în Vama Veche de Adela Popescu, Gina Pistol, Irina Fodor și soții lor

Gandul acum 43 minute
Trei vedete din showbiz-ul românesc au deschis, împreună cu soții lor, dar și cu alte persoane apropiate, un hotel în Vama Veche. Este vorba despre Adela Popescu, Gina Pistol și Irina Fodor. Adela Popescu, Radu Vâlcan, Smiley, Gina Pistol, Răzvan și

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă: Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă miercuri, de Ziua Drapelului, că sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi. ”Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit Româ

INS: 60,1% din populaţia rezidentă a României era conectată la sistemele de canalizare în anul 2023

News.ro acum 2 ore
Un număr de 11.415.029 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, în 2023, reprezentând 60,1% din populaţia rezidentă a României, cu 174.369 persoane mai mult decât în anul 2022, arată datele Institutului Naţional de Statistică

Marcel Ciolacu: Sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie. Să rămânem uniţi în jurul acestui simbol al id

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

27°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

29°
mie.

20°/29°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

29°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°