Am trăit să văd o mare minune, taman înainte de Paşti: în fotbalul românesc de azi a apărut un jucător deştept. Deştept-deştept, sclipitor, aş putea zice. Nu am crezut că voi prinde ziua asta, nimic nu anunţa venirea ei, dar miracolul s-a petrecut. Astfel că nu am încotro şi îmi scot clopul respectuos din cap, cum fac ardelenii.

Fotbalistul acesta disident se numeşte Alexandru Maxim. S-a evidenţiat jucând la echipa mâncătoare de bani bugetari „Pandurii” din Târgu Jiu; astfel că „granzii” campionatului – ca să mă exprim şi eu ca proastele alea sexy care prezintă ştirile sportive - au pus ochii pe el. În primul rând l-a ochit „Steaua”, echipa patronată de unul dintre cele mai ruşinoase personagii ale României sportive şi politice; nu-i mai pronunţ numele, din motive sanitare.

În iarnă, transferul lui Maxim de la Târgu Jiu la un mare brand futbolistic era dat ca sigur. Doar că nu se ştia sigur brandul. Maxim a judecat ofertele primite în concordanţă cu numele său; cu maximă concentrare, deci. Nu s-a aruncat cu capul înainte, ca atâţia alţii care şi-au frânt repede gâtul la stâna respectivă, vezi-i pe fraţii Costea. A zis că se simte onorat de propunerea „Stelei”, că se mai gândeşte puţin, fiindcă decizii de o asemenea importanţă nu se iau în pripă, ci doar după o maximă chibzuinţă. Îţi vine a crede că în cauză era nu un fotbalist, ci un filozof de talia lui Pleşu.

Când oierul şi cu celălalt mare produs destinat pubelelor, l-am numit aici pe Mihai Stoica, se pregăteau să anunţe înrolarea tânărului berbece Maxim, numai bine că acesta şi-a anunţat transferul – hăhă! – tocmai în Germania. La formaţia din Stuttgart. S-a crezut că a ales prost şi că va face curând cale întoarsă, cum au păţit atâţia alţi fotbalişti daţi la export.

Dar nu. Maxim a pus din prima osul la antrenamente, iar acuma e om de bază la nemţi. Munceşte nemţeşte, vorbeşte puţin, e d