Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Minune înainte de Paşti: am întâlnit un fotbalist român inteligent

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 26 aprilie 2013 ·

Am trăit să văd o mare minune, taman înainte de Paşti: în fotbalul românesc de azi a apărut un jucător deştept. Deştept-deştept, sclipitor, aş putea zice. Nu am crezut că voi prinde ziua asta, nimic nu anunţa venirea ei, dar miracolul s-a petrecut. Astfel că nu am încotro şi îmi scot clopul respectuos din cap, cum fac ardelenii.

Fotbalistul acesta disident se numeşte Alexandru Maxim. S-a evidenţiat jucând la echipa mâncătoare de bani bugetari „Pandurii” din Târgu Jiu; astfel că „granzii” campionatului – ca să mă exprim şi eu ca proastele alea sexy care prezintă ştirile sportive - au pus ochii pe el. În primul rând l-a ochit „Steaua”, echipa patronată de unul dintre cele mai ruşinoase personagii ale României sportive şi politice; nu-i mai pronunţ numele, din motive sanitare.

În iarnă, transferul lui Maxim de la Târgu Jiu la un mare brand futbolistic era dat ca sigur. Doar că nu se ştia sigur brandul. Maxim a judecat ofertele primite în concordanţă cu numele său; cu maximă concentrare, deci. Nu s-a aruncat cu capul înainte, ca atâţia alţii care şi-au frânt repede gâtul la stâna respectivă, vezi-i pe fraţii Costea. A zis că se simte onorat de propunerea „Stelei”, că se mai gândeşte puţin, fiindcă decizii de o asemenea importanţă nu se iau în pripă, ci doar după o maximă chibzuinţă. Îţi vine a crede că în cauză era nu un fotbalist, ci un filozof de talia lui Pleşu.

Când oierul şi cu celălalt mare produs destinat pubelelor, l-am numit aici pe Mihai Stoica, se pregăteau să anunţe înrolarea tânărului berbece Maxim, numai bine că acesta şi-a anunţat transferul – hăhă! – tocmai în Germania. La formaţia din Stuttgart. S-a crezut că a ales prost şi că va face curând cale întoarsă, cum au păţit atâţia alţi fotbalişti daţi la export.

Dar nu. Maxim a pus din prima osul la antrenamente, iar acuma e om de bază la nemţi. Munceşte nemţeşte, vorbeşte puţin, e d

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Judeţul Argeş, sub avertizare Cod roşu de vreme rea

Mediafax acum 35 minute
Meteorologii au emis avertizare Cod roşu de vreme rea, valabilă până joi, la ora 23.00. Fenomenele avertizate sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie puternică cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale şi descărcări electrice.

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 2 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

Biden şi Zelenski au semnat un acord bilateral de securitate pe 10 ani

Mediafax acum 46 minute
„Părţile recunosc acest acord face o punte către eventuala aderare a Ucrainei la alianţa NATO”, potrivit acordului. Se precizează că, în cazul unui atac armat sau al unei ameninţări cu un astfel de atac împotriva Ucrainei, oficialii de rang înalt di

Furtuna ajunge în judeţul Ilfov

Mediafax acum 28 minute
Meteorologii au emis, joi seara, avertizare Cod portocaliu de vreme rea în localităţi din Prahova şi Ilfov. Fenomenele avertizare sunt grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vijelie puternică cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale şi de

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 3 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 2 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 42 minute
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Momentul cu Babasha, manelistul huiduit la concertul Coldplay, explicat de sociologul Alfred Bulai: „Interesul a fost să se creeze scandal”

Ziare.com acum 2 ore
Sociologul Alfred Bulai a comentat pe marginea subiectului „Coldplay și Babasha - cântărețul de manele”. În opinia profesorului de la SNSPA, organizatorii și artiștii britanici au apelat la un truc de marketing, așa cum s-a procedat și la alte eveni

Alegeri prezidențiale 2024. Mihai Tudose: Ideea a fost îngropată, i-am făcut şi de 40 de zile

Capital acum 20 minute
Vicepreședintele PSD, Mihai Tudose, i-a dat replica prim-vicepreședintelui PNL, Rareș Bogdan, în legătură cu declarația acestuia despre câștigarea alegerilor prezidențiale.

RoAlert în București de vreme rea până aproape de miezul nopții: Rafale ce vor depăși 70-90 km/h și grindină de dimensiuni medii

HotNews acum 22 minute
Un Ro Alert de vreme rea a fost emis joi seară în București: „Avertizare meteorologică de grindină de diminesiuni medii, posibil mari, vijelie cu rafale ce vor depăși 70-90 km/h, frecvente descărcări electrice, averse torențiale. Perioada de manifes

Vremea

București
acum

23°
joi

20°/33°
vin.

18°/23°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/23°
vin.

15°/18°
sâm.

15°/22°
dum.

12°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°