Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România în mişcare: Preşedintele ANSVSA explică protocolul şi măsurile agenţiei în industria alimentară

Publicat in Antena 3, sâmbătă 27 aprilie 2013 ·

Vladimir Mănăstireanu, preşedintele Agenţiei Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentară, a vorbit la ”România în Mişcare” despre care este protocolul la verificările de lapte şi ce face de fapt ANSVSA, precum şi despre cazurile ieşite din comun.

”Procesul de verificare pleacă de la fermă şi se desfăşoară până ajunge pe galantare, la consumator. Este vorba despre acel concept de la fermă la furculiţă care se aplică tuturor produselor alimentare care ajung pe masa consumatorilor”, a spus Vladimir Mănăstireanu. El a mai explicat că ANSVSA este de fapt autoritatea centrală care coordonează şi asigură toate activităţile sanitar-veterinare, într-un flux unic de comandă şi într-un sistem piramidal.

”Este autoritatea care reglementează sistemul sanitar-veterinar, practic asigurăm şi garantăm sănătatea animalelor, sănătatea consumatorilor, protecţia mediului, protecţia animalelor. Noi elaborăm reglementările. ANSVSA este şi punctul naţional de contact cu UE prin sistemul rapid de alertă”.

Preşedintele ANSVSA a vorbit şi despre sancţiunile aplicate celor care încalcă normele sanitar-veterinare.

”Avem şi amenzi pe care le aplicăm agenţilor economici, iar ele variază de la 600 RON până la 50.000 RON. De exemplu, dacă un agent pune în vânzare produse cu termenul de valabilitate expirat sau produse retrase de pe piaţă de către ANSVSA, amenda este între 30.000 şi 40.000 RON. Pentru substituţia de specie amenda este între 45.000 şi 50.000 RON. Eu zic că nu sunt amenzi tocmai uşoare şi există şi urmări penale în acest caz, pentru că este vorba de fraudă”, a explicat Mănăstireanu.

Citeşte mai multe despre: vladimir manastireanu ANSVSA Romania in miscare Adrian Maniutiu verificari lapte consum sanatate animale lapte norme industria alimentara

@

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova, condamnat la 15 ani de închisoare / El este obligat să achite 600.000 de euro către familia victimei / Decizia nu este definitivă

News.ro acum 46 minute
Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova a fost condamnat, vineri, de Tribunalul Dolj, la 15 ani de închisoare. De asemenea, el este obligat să achite în total 600.000 de euro către familia victimei şi 200.000 de lei c

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon au fost achiziționate de România de la Regatul Norvegiei . Unde au ajuns aeronavele

Ziua Constanta acum 24 minute
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat vineri, 28 iunie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii. Potrivit MApN, aeronavele F-16 Fighting Falcon vor intra în dotarea

Guvernul a luat o măsură prin care deciziile de recalculare a pensiilor vor fi distribuite de Poşta Română

News.ro acum o ora
Guvernul a aprobat, vineri, o ordonanţă de urgenţă care prevede ca Poşta Română să fie instituţia care să ofere servicii integrate de pregătire şi expediere a plicurilor care conţin deciziile privind recalcularea pensiilor din sistemul public. „Dato

Un bărbat din Toplița și-a pierdut viața după ce a fost înjunghiat de concubina sa

Informația Harghitei acum 26 minute
Un bărbat din municipiul Toplița a murit în spital după ce a fost înjunghiat, joi seara, de concubina sa. Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Harghita a informat, vineri, că în data de 27 iunie, în jurul orei 20:30, polițișt

Ucraina cere un scut aerian cu sisteme în România şi Polonia / Subiectul ar putea fi abordat la summitul NATO, potrivit Kievului

G4Media acum 52 minute
Lipsită de mijloace antiaeriene suficiente pentru a se proteja de potopul de foc rusesc, Ucraina îşi presează aliaţii să stabilească o zonă de excludere aeriană în vestul teritoriului său cu ajutorul unor sisteme antiaeriene desfăşurate în Polonia ş

Constantin: Guvernul monitorizează zborurile anulate care au legătură cu aeroporturile româneşti. Românii au dreptul şi pot deschide litigii pentru a solicita despăgubiri către acele companii

News.ro acum o ora
Purtătorul de cuvânt al Guvernului Mihai Constantin i-a îndemnat pe românii care au fost afectaţi de zborurile anulate să deschidă litigii ca să ceară despăgubiri companiilor. Acesta a adăugat că Executivul monitorizează zborurile anulate care au le

Ministerul Mediului pune în aplicare planul de relocare a urşilor „cerşetori” de pe Transfăgărăşan

Mediafax acum o ora
Ministrul Mediului Mircea Fechet a vizitat joi zona Lacul Vidraru şi Transfăgărăşan, pentru a evalua personal situaţia exemplarelor de urs care ies frecvent la drumul auto şi interacţionează cu turiştii. La întâlnirea din teren a participat prefectu

Premierul Marcel Ciolacu îi va invita pe toţi liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili împreună calendarul alegerilor. ”Topăiala pe calendar afectează încrederea”

Ziarul Financiar acum o ora
Înaintea şedinţei de Guvern, Ciolacu a afirmat că se bucură că până acum actul guvernamental nu a fost afectat de tensiunile politice. „Am înţeles cu toţii că acest guvern nu este al coaliţiei sau al vreunui partid politic, este Guvernul României. T

Horoscop pentru vineri, 28 iunie 2024. Mentalul este răscolit pentru unii nativi

Ziua Constanta acum 8 ore
Berbec Chiar daca esti implicat in multe treburi, ti-ar prinde bine un tratament de infrumusetare sau ingrijire corporala. Gandurile iti zboara mai mult la distractii, prieteni sau la bugetul personal disponibil pentru cheltuielile tale personale.

Ministerul Finanţelor face un pas în spate: Sancţiunile pentru e-Transport şi e-TVA, amânate pentru 2025

Mediafax acum o ora
Guvernul României a aprobat vineri actul normativ elaborat de Ministerul Finanţelor prin care se aduc o serie de modificări sistemelor digitale naţionale e-Transport, e-TVA, e-Factura. „De asemenea, un alt aspect important adoptat este clarificarea

Vremea

București
acum

32°
vin.

17°/32°
sâm.

22°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/34°
Constanta
acum

31°
vin.

21°/31°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
Timisoara
acum

31°
vin.

18°/31°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/34°