Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O nouă telegondolă între Cota 1.400 şi Cota 2.000 din Sinaia

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 27 aprilie 2013 ·

La Sinaia va fi construită o nouă telegondolă între Cota 1.400 şi Cota 2.000, a anunţat primarul staţiunii, Vlad Oprea, în cadrul seminarului "Instrumente structurale, o şansă de modernizare pentru România" care se desfăşoară vineri şi sâmbătă la Sinaia.

"La Sinaia sunt doi operatori. Este un operator privat, care are vechile telecabine şi vechiul telescaun, şi este un operator public, o societate, la care unicul acţionar e primăria din Sinaia. Noi am investit în tot ce înseamnă transporturi pe cablu aproape 15 milioane de euro. Încă de la început am vrut să facem un sistem comun cu operatorul privat, am introdus acelaşi sistem de ticketing, se poate face în câteva ore. Din păcate nici până în ziua de azi nu am găsit înţelegere la ei, pentru a face o cartelă comună şi avem mari probleme cu turiştii care ne ocolesc şi pleacă în alte zone. De aceea ultima soluţie pe care o avem şi la care am apelat deja anul acesta, negăsind altă soluţie, vom construi o nouă telegondolă de la 1.400 la 2.000, care va lega cele două zone schiabile, acum fracturate, care aparţin oraşului Sinaia", a explicat primarul, citat de Agerpres.

El a adăugat că proiectul va fi încheiat până în septembrie, iar de anul viitor ar urma să înceapă construcţia efectivă. Edilul a menţionat că în cazul în care nu va fi posibilă utilizarea fondurilor europene pentru acest proiect, se va recurge la bugetul local şi la un credit.

"E vorba de partea de jos de telegondolă - telegondola aparţine primăriei, împreună cu pârtia nouă care are zăpadă artificială pe ea - şi e vorba de zona de sus, de Valea Soarelui, Valea Dorului, unde sunt încă 12 kilometri de pârtii. Ele vor fi legate de o nouă telegondolă, lucrăm deja la proiect. Din acel moment nu cred că vom mai avea această problemă care e efectiv de râs, nici nu ştiu cum să o caracterizez. Toată lumea ne reproşează", a mai spus Vlad Oprea. @

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Anglia a învins Serbia, scor 1-0

News.ro acum 24 minute
Echipa naţională a Angliei a învins duminică seara, la Gelsenkirchen, scor 1-0, echipa naţională a Serbiei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. Titular în echipa Angliei, Bellingham a bifat un record, devenind primul jucător europe

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 2 ore
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

Președintele PNL, Nicolae CIUCĂ: Este nevoie ca fiecare dintre cele două partide să vină cu propriul candidat

Gandul acum 2 ore
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că nu este un om orgolios și din acest motiv alianța politică dintre PSD și PNL a rezistat, având în vedere că au existat episoade pe traseu care i-au pus orgoliul la încercare. Șeful liberalilor a mai declarat

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 9 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum 2 ore
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum o ora
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 9 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Nouă candidaturi depuse până acum pentru preşedinţia USR – Deputatul Cristian Seidler, activistul Radu Hossu şi primarul Elena Lasconi, pe listă / Unul dintre candidaţi, din diaspora - LISTA

News.ro acum 2 ore
Nouă persoane şi-au depus candidatura pentru preşedinţia USR, până duminică seară, între acestea fiind primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, deputatul Cristian Seidler şi activistul Radu Hossu. De asemenea, unul dintre candaţi este din diasp

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum o ora
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Vremea

București
acum

24°
dum.

18°/29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

19°
dum.

18°/26°
lun.

19°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

20°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°