Consiliul Judeţean a anunţat, vineri seară, că "finanţarea extinderii Aeroportului Oradea a obţinut avizul de principiu", decizia fiind luată vineri în comitetul de monitorizare pentru Programul Operaţional Sectorial pe axa Transport.
"Am vorbit cu Marcel Boloş, directorul general al Autorităţii de Management pentru Programul Operational Sectorial de Transport. A participat la negocieri şi mi-a confirmat că avizul de principiu a fost dat. Cu acest aviz, finanţarea e aproape certă", a declarat preşedintele CJ, Cornel Popa, potrivit unui comunicat transmis de instituţie.
Proiectul de extindere a Aeroportului Oradea a fost gândit în două etape: modernizarea terminalelor de pasageri şi extinderea pistei. În vreme ce prima etapă a fost realizată, pentru cea de-a doua finanţarea este aşteptată de aproape un an.
Aşa cum BIHOREANUL a mai scris, modernizarea Aeroportului a fost admisă spre finanţare cu fonduri europene la începutul anului 2012, în baza unui proiect declarat câştigător, însă banii necesari nu au fost alocaţi, toate sumele fiind orientate, în guvernarea PDL, către aeroporturile din Cluj şi Constanţa.
Potrivit comunicatului CJ Bihor, lucrările din etapa a doua a modernizării, în valoare de aproximativ 24 milioane euro, cuprind inclusiv extinderea pistei de decolare-aterizare de la 1.800 metri la 2.100 metri, astfel încât aceasta să poată fi utilizată de aeronave Boeing 737, cu până la 180 de pasageri.
Vor fi realizate, între altele, două căi de rulare - degajare, o platformă de îmbarcare - debarcare care să poată asigura staţionarea unui număr de 6 aeronave, realizarea unor sisteme de balizaj luminos pentru pista de decolare - aterizare, căi de rulare platforma de îmbarcare - debarcare, un sistem de alimentare cu energie electrică de bază şi de rezervă pentru sistemele de balizaj luminos, un sistem de telecomandă pentru sistemele d