Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, Traian Băsescu a transmis ieri un mesaj de condoleanțe omologului său rus, Vladimir Putin, urmare a incendiului de la Spitalul de Psihiatrie din Moscova de zilele trecute. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
"Am aflat cu tristeţe despre incendiul devastator care a avut loc la Spitalul de Psihiatrie din Moscova, în noaptea de 25 aprilie a.c. În aceste momente de grea încercare, în numele meu şi al poporului român, doresc să vă transmit, dumneavoastră şi familiilor îndoliate, sincere condoleanţe şi întreaga mea compasiune", se arată în mesajul transmis de președintele Traian Băsescu omologului său rus.
Un incendiu a izbucnit în noaptea de joi spre vineri într-un spital de psihiatrie din regiunea Moscovei, provocând moartea a 38 de persoane, potrivit informaţiilor preliminare, a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Sănătăţii, Oleg Salagai, citat de agenţia Ria Novosti.
CITIŢI ŞI: Traian Băsescu: Mulțumesc guvernelor Boc, MRU, Ponta. MI-A FOST TEAMĂ că noul Guvern va lua măsuri POPULISTE