Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bărbat din Câmpina, reţinut pentru cămătărie. Îşi şantaja victimele cu pretinse relaţii sexuale sau că le va face rău copiilor acestora

Publicat in Adevarul, sâmbătă 27 aprilie 2013 ·

Un bărbat din Câmpina a fost reţinut pentru şantaj şi cămătărie. Una dintre victime, o femeie, a fost şantajată să-i dea mai mulţi bani altfel îi va spune soţului că au întreţinut relaţii sexuale sau că îi va face rău copilului

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din Câmpina au efectuat şi o percheziţie la domiciliul bărbatului de 51 ani, din oraş, iar în locuinţa acestuia au fost găsite mai multe documente, din care reiese fără echivoc desfăşurarea acestuia a activităţii de cămătărie.

Una dintre victimele sale a trecut printr-un adevărat coşmar. Pe 8 februarie, femeia, din Telega, a luat împrumut suma de 150 euro, încheind cu acesta un contract de mână în care se stipula că ar fi luat suma de 300 euro, sumă pe care se obliga să o restituie în două tranşe, prima pe 15 februarie, iar următoarea pe 15 martie.

În data de 16 februarie, întrucât întârziase cu o zi, femeia a fost nevoită să plătescă 200 euro şi 100 lei, în caz contrar bărbatul ameninţând-o că îi va spune soţului ei că a întreţinut cu el raporturi sexuale.

La câteva zile, reclamanta a mai împrumutat suma de 900 lei de la acesta, bani pe care trebuia să îi restituie într-o săptămână. Deoarece nu a putut achita, bărbatul i-a cerut acesteia suma de 3500 lei. În momentul în care reclamanta i-a spus acestuia că nu are de unde să strângă atâţia bani, bărbatul a recurs la ameninţări telefonice. A înspăimântat femeia că îi va spune soţului că au întreţinut raporturi sexual şi că îi va aştepta copii la şcoală.

Până acum au fost depistate 10 persoane care au împrumutat diferite sume de bani variind între 200 lei şi 4600 euro .

Împotriva bărbatului s-a luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore urmând să se propună arestarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi cămătărie.

Mai puteţi citi

Doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru agresiunea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 9 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

Un tren care circula de la Praga la Budapesta s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia: cel puţin şase morţi şi cinci răniţi

Mediafax acum 5 ore
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte cinci rănite după ce un tren de pasageri şi un autobuz s-au ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată din sudul Slovaciei, relatează The Guardian. Accidentul a avut loc imediat după ora 17:00 în apro

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 9 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 10 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Dosar penal la Gorj, după ce subiectele proba de matematică a Evaluării Naţionale au apărut public

Mediafax acum 9 ore
Poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Jiu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la o şcoală din Târgu Jiu a avut loc un incident, pe timpul desfăşurării probei scrise la matematică, din cadrul Evaluării Naţionale. „Din primele

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 8 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 8 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 8 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Timișoreanca Anca Todoni, calificată pe tabloul principal de la Wimbledon

Press Alert acum 12 ore
Anca Todoni (locul 141 WTA) și-a asigurat un loc în primul tur al competiției principale, cu o victorie în fața spaniolei Nuria Parrizas Diaz (166 WTA), cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră şi 15 minute. Pentru timișoreanca de 19 este o premieră, fiind

Vremea

București
acum

20°
vin.

19°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

18°
vin.

18°/31°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/34°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/31°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

17°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°