Politica de austeritate promovat de Germania este pusa sub semnul intrebarii mai mult ca niciodata, dupa criticile virulente ale socialistilor francezi si agravarea crizei din Spania si Italia, unde noul sef de guvern Enrico Letta isi prezinta luni programul, scrie AFP.
Letta va pronunta luni un discurs extrem de asteptat de partenerii sai europeni si de piete, ingrijorati sa vada a treia economie europeana adancindu-se in recesiune si cu un somaj care se apropie de 12%.
Noul presedinte al Consiliului a cerut deja "schimbarea directiei politicii europene" deoarece masurile de "austeritate nu mai sunt suficiente", chiar daca nu are foarte multa marja de manevra, cu o datorie de peste 2.000 de miliarde de euro.
El a primit duminica sprijinul presedintelui Francois Hollande, pentru care Franta si Italia trebuie sa-si "conjuge eforturile" deoarece "Europa trebuie mai mult ca niciodata sa se mobilizeze pentru a reveni la crestere".
In vizorul celor doi lideri, politica germana, in conditiile in care indicatorii confirma luna dupa luna ca zona euro nu va reveni la crestere, in urma scurtei cure de austeritate necesara pentru regasirea competitivitatii, dupa cum spera Berlinul.
Dar, in dorinta sa de a construi o "tensiune amicala" cu Angela Merkel, asa cum pleda la finele lui martie, presedintele Frantei s-a trezit luni intr-o pozitie nu foarte comoda, dupa declaratiile unor lideri ai partidului sau care par sa nu fi retinut decat cuvantul "tensiune".
Presedintele Adunarii nationale franceze, Claude Bartolone, a cerut la finele saptamanii trecute o "confruntare" cu Angela Merkel, descrisa intr-un proiect proiect de text al Partidului socialist drept "cancelarul austeritatii", de o "intransigenta egoista".
Desi textul a fost curatat in acest week-end de referintele la Merkel, in urma presiunilor pre