Runda jucată în acest week-end la nivelul Ligii a III-a, seria a IV-a a fost una nebună multe partide fiind decise pe final. Astfel, la Rovinari, Jiul a reuşit să câştige graţie golurilor marcate în minutele 88 şi 90 în faţa celor de la Muncitorul Reşiţa. Oaspeţii aveau 1-0 în minutul 87, însă Jiul a întors meciul prin golurile lui Popescu şi Zamfir. Un alt meci nebun a fost la Mătăsari. Acolo, Minerul a jucat contra celor de la FC Caransebeş, iar în minutul 86 scorul era 0-0. Ei bine, pe final gazdele au marcat prin Mohora şi Dinu, iar cele 3 puncte au rămas în Gorj. De un meci aprig a avut parte şi liderul Minerul Motru. Minerii au jucat acasă contra unei echipe cu care se bat la promovare, Flacăra Făget, iar în minutul 8 era deja 2-0 pentru gazde. Ei bine, în partea a doua oaspeţii au marcat, iar minerii au tremurat pentru cele trei puncte până la final. A patra echipă din Gorj, Pandurii II a cedat 0-1 la FCM Reşiţa.