de Gh. DOBRIN
28 aprilie 2013 23:34
6 vizualizari
A-A+ n Am intrat în "Săptămâna Patimilor" sau "Săptămâna Mare". Ea începe odată cu învierea lui Lazăr din mormânt (Sâmbăta lui Lazăr) şi se sfârşeşte cu punerea în mormânt a Domnului.
Toţi evangheliştii ne descriu amănunţit evenimentele petrecute în Ierusalim în săptămâna care a început odată cu sosirea Mântuitorului pentru a serba ultimul Paşti. Fiecare zi din această săptămână înseamnă un pas pe drumul lui Iisus spre răstignire şi Înviere.
Intrarea triumfală în Ierusalim, dar mai ales învierea lui Lazăr, au determinat sinedriul (tribunalul religios) iudaic să urmărească uciderea lui Iisus după un plan stabilit cu grijă.
Căci, învierea lui Lazăr a reprezentat o culme de putere şi de miracol: un mort intrat în putrefacţie a fost înviat de Iisus Hristos Domnul, ca să ne arate că este posibilă învierea morţilor. Acest lucru a zguduit conştiinţa multora şi evangheliştii ne spun că mulţi iudei au crezut în Iisus atunci când au văzut pe Lazăr. Acest lucru i-a tulburat profund pe duşmanii Domnului, pe conducătorii religioşi ai poporului evreu. Pe ei nu i-a impresionat adevărul, ci au hotărât moartea lui Iisus. Mai mult, au decis că şi Lazăr trebuie să moară, ca să nu mai rămână nicio urmă a acestei minuni.
Iisus i-a prevenit pe ucenici despre sfârşitul Lui şi chiar şi-a anunţat Patima Sa, respectiv că: "El trebuie să meargă la Ierusalim şi să fie ucis, iar a treia zi să învie" (Mt 16, 21). Cu toate acestea ei n-au înţeles mare lucru, încât învierea apare ca o soluţie neaşteptată, extraordinară, pe care se va clădi creştinismul, noua religie.
n În această săptămână suntem chemaţi cu toţii să urmăm Domnului nostru Iisus Hristos pe drumul Crucii, care pentru noi este drumul vieţii, al iertării, al mântuirii.
Noi, cei de astăzi, nu putem rămâne simpli spectatori la o punere în