Trăim într-o țara în care, potrivit statisticilor, rata șomajului în rândul nevăzătorilor și a persoanelor cu deficiențe de vedere este de 90%, cea mai mare din Europa. În această țară trăieşte şi Sorin. Nevăzător de la naştere, el merge zilnic la serviciu cu autobuzul, din cartierul Mărăşti în cartierul Zorilor şi este întotdeauna în tribune, când ”U” Mobitelco joacă acasă, pentru a-i încuraja pe jucători.
Incompetența unui medic care a administrat o medicamentație greșită unei femei aflate în travaliu a făcut ca acum 42 ani să se nască un copil orb, Sorin Bărăian, care a încetat demult să-l mai învinovățească pe doctor pentru cele întâmplate.
„A fost un accident la naștere, o medicamentație greșită pe care medicii i-au administrat-o mamei și astfel mi-am pierdut vederea. Dacă tratamentul ar fi continuat, n-aş mai fi supraviețuit. Puteam eventual să dăm doctorul în judecată, dar nu am mai făcut niciun demers pentru că respectivul medic avea pregătite deja actele să plece în străinătate”, spune el.
Într-un sistem în care individul nu există, cei cu probleme și nevoi speciale erau ultima grijă a conducătorilor comunişti de dinainte de 89, așa cum Sorin își amintește: „Eram izolați în școli speciale și opțiunile erau foarte puține. Se desfințase liceul din Cluj așa că am plecat la București, unde am urmat un liceu cu profil sanitar. Era practic cea mai bună opțiune, mai existau doar câteva școli profesionale”.
„Anii petrecuți în București au fost cei mai grei din viața mea”
Cum Liceul pentru Deficienți de Vedere din Cluj-Napoca se desfințase, Sorin s-a văzut nevoit să ia drumul Capitalei, tocmai în vremurile cele mai aspre ale regimului comunist.
„Era perioada '85-'89, când toată țara resimțea din plin sărăcia. Am locuit în internat, iar mâncarea era de regim, chiar dacă nu aveam nevoie de așa ceva. În general erau foarte mici aloca
