de N. I. DOBRA
28 aprilie 2013 23:34
9 vizualizari
A-A+ Pictorul român contemporan Adrian Ghenie (36 ani) a vândut, la New York, un tablou de-al său cu 350.000 de dolari. Spre ruşinea mea, este prima dată când aud de acest artist plastic. Nu-i vorbă că, în materie de artă, americanii sunt infantili. * Cine-a zis că bătrânii nu mai sunt buni de ceva? Americanul Tom Wolfe a scris, la 82 de ani, o carte, "Bloody Miami", pentru care a primit şapte milioane de dolari de la editură. (Rămâne valabil ce-am spus mai devreme despre publicul din Statele Unite!) * La masa oficială, regele, Marocului Mohammed al VI-lea i-a dat de băut preşedintelui Franţei Francois Hollande ceai de mentă, lapte de migdale şi sirop de Ghimber, iar mâncărurile au fost pe bază de pui şi peşte. Nu vin, nu şampanie, nu o fleică de porc cu mujdei... Vedeţi de ce nu merg eu în Maroc, unde şi femeilor le vezi numai ochii! * Povesteşte Michel Rocard, fost prim-ministru al Franţei: "Eram de opt zile în funcţie, când unul dintre miniştrii «mei», Leon Schwartzenberg, a inflamat opinia publică declarând că intenţionează să legalizeze consumul de droguri. L-am chemat şi l-am sfătuit să-şi dea imediat demisia. S-a dus la Mitterand, care era preşedinte, şi m-a pârât, fiind prieten vechi. La care Francois i-a replicat: Eu nu pot să te ajut cu nimic. Este o chestiune între tine şi primul-ministru, descurcă-te!" Cam aşa ar trebui să fie relaţiile între Ponta şi Băsescu, spre disperarea celor care vor scandal şi sânge. * Jean-Paul Belmondo a împlinit 80 de ani. Recunoaşte că a părăsit şcoala la 14 ani: "Eram totalmente alergic la studiu, aşa că nu am nici măcar certificat de absolvire a şcolii elementare." Nici alţi mari actori nu s-au omorât cu şcoala, semn că sunt meserii care cer, în primul rând, talent (Pentru gazetărie îţi trebuie şi ceva cultură, dacă nu vrei să te faci de căcat!) * Salvador Da