Unul dintre cele mai îndrăgite obiceiuri româneşti, vopsitul ouălor de Paşte, este în acelaşi timp şi extrem de dezbătut de specialiştii în alimentaţie, care spun că trebuie să fim foarte atenţi la tipul de vopsea pe care îl folosim, pentru a evita toxiinfecţiile alimentare.
Sărbătoarea Învierii Domnului se apropie cu paşi repezi, iar în curând gospodinele vor începe să pregătească bucatele pentru masa de Paşte. Din meniu nu pot lipsi ouăle viu colorate, principalele atracţii ale acestei sărbători. Experţii în nutriţie recomandă să vopsim ouăle prin metode tradiţionale, folosind diverse plante sau, dacă timpul nu ne permite, să alegem cu mare grijă, din multitudinea de oferte disponibile în această perioadă pe piaţă, vopseaua cu care vom colora ouăle.
Astfel, pentru a ne asigura că nu ajungem în spital de Paşte, specialiştii îi sfătuiesc pe cumpărători să achiziţioneze vopsea de ouă numai din locuri autorizate şi să verifice termenul de valabilitate a produsului. La fel de importante sunt şi tipul vopselei, calitatea ei şi modul de folosire. Unii producători oferă vopsea de ouă sub formă de gel, un produs care se poate aplica pe ouă cu mâna, fără a păta. Extrem de important este ca pentru vopsirea ouălor să nu folosim vopsea cu altă destinaţie, aceasta putând reprezenta un pericol pentru sănătate.
Plante necesare pentru a colora natural ouăle
Pe de altă parte, ouăle vopsite în culori obţinute în mod natural, din flori şi fructe, sunt mai sănătoase decât cele obţinute din coloranţii ce se găsesc în comerţ, sunt de părere cei mai mulţi specialişti în alimentaţie. În primul rând, ouăle utilizate trebuie să fie albe, pentru a ne asigura că vor fi obţinute culorile dorite, iar înainte de a începe procesul de vopsire, ouăle trebuie spălate bine şi degresate. Apoi, ouăle se pun într-o oală, se toarnă apă astfel încât să fie acoperite