Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clujana, la un pas de insolvenţă

Publicat in Ziua de Cluj, marți 30 aprilie 2013 ·

Datorii imense la fabrica de încălţăminte Clujana. Acţionarul majoritar, Consiliul Judeţean Cluj, ia în calcul varianta insolvenţei.

Reprezentantul Consiliului Judeţean în Adunarea Generală a Acţionarilor,, a comunicat ieri cuantumul datoriilor fabricii, în şedinţa forului deliberativ: acestea se ridică la peste 1,3 milioane de euro. Preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, spune că singura soluţie e intrarea în insolvenţă. "E o măsură normală de reorganizare, care nu va afecta personalul, probabil e cea mai bună soluţie pentru fabrică", spune Uioreanu.

Decizia va fi luată în AGA programată în 25 mai. Cele mai recente date financiare disponibile arată că în 2011 Clujana avea venituri de 11,5 milioane de lei, cheltuieli de 15 milioane şi deci o pierdere de 3,47 milioane de lei. Numărul de angajaţi era de aproape 400. (L. SILEA) 7

Cei mai buni studenţi la Informatică din Europa se întâlnesc la Cluj-Napoca

45 de echipe cu cei mai buni studenţi la Informatică din întreaga Europa vor concura, în luna mai, la Cluj-Napoca, în cadrul celei de-a IX-a ediţii a concursului Digilent. Evenimentul este găzduit de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) în 18-19 mai.

"Studenţii participanţi la concurs primesc gratuit platformele hardware (sisteme cu circuite FPGA Xilinx şi microcontrolere Microchip) şi dezvoltă proiecte proprii pe care le prezintă în faza finală. Cele mai bune proiecte vor fi răsplătite cu premii substanţiale, după ce au fost susţinute prin probă orală, documentaţie şi demonstraţie practică", arată purtătorul de cuvânt al UTCN, Mirela Boţan. Anul acesta România va fi reprezentată de echipe de studenţi din Baia-Mare, Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Timişoara, Târgu-Mureş. La concurs vor veni echipe din Anglia, Estonia, Germania, Grecia, Turcia, Ungaria. Concurenţii vor fi evaluaţi de către un juriu alcăt

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024 - optimi: Spania – Georgia 4-1, după ce ibericii au fost conduşi cu 1-0

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Spaniei a învins duminică seara, la Koln, scor 4-1, echipa naţională a Georgiei, în optimile de finală ale turneului final Euro 2024. Spaniolii s-au calificat în sferturi, unde vor juca împotriva Germaniei. Lamine Yamal a mai bifa

A murit actrița Ileana Stana Ionescu

Press Alert acum 7 ore
Actrița Ileana Stana Ionescu a murit duminică, a anunțat Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București. „Teatrul Național «I.L. Caragiale» din București anunță cu tristețe că astăzi, 30 iunie, actrița Ileana Stana Ionescu a plecat într-o lume mai

Alegeri în Franţa: Extrema dreaptă a câştigat primul tur al scrutinului, însă rezultatul final este incert, arată exit-poll-urile

News.ro acum 4 ore
Partidul de extremă-dreapta al lui Marine Le Pen, Rassemblement National (RN), s-a impus duminică în primul tur al alegerilor parlamentare din Franţa, conform sondajelor la ieşirea de la urne, însă rezultatul final va depinde de zilele de negociere

Stare de alertă sporită la mai multe baze militare americane, inclusiv din România, pe fondul unei posibile ameninţări teroriste

News.ro acum 2 ore
Mai multe baze militare americane din Europa au fost puse în stare de alertă sporită în weekend, pe fondul temerilor că un atac terorist ar putea viza personalul sau facilităţile militare, informează CNN, citând doi oficiali americani. Bazele respec

Explozie într-un restaurant din Turcia! Mai multe persoane au murit

Ziua Constanta acum 8 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi numeroase au fost rănite duminică într-o explozie cauzată de scurgere de gaz într-un un restaurant din vestul Turciei, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP. "Patru dintre concetăţenii noştri ş

Un avion uşor s-a prăbuşit pe o autostradă din apropiere de Paris. Trei decese raportate

Mediafax acum 5 ore
Un avion uşor s-a prăbuşit în apropiere de Paris, pe autostrada A4, provocând moartea a trei persoane. Incidentul a avut loc duminică după-amiază, când avionul, care se presupune că a atins un cablu electric, a căzut pe autostradă. Imediat după acci

După Grecia, MAE avertizează românii care merg în vacanță în Turcia. Risc uriaș de incendii în perioada estivală

Ziare.com acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe a informat cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Turcia că, în cursul zilei de sâmbăta, 30 iunie, au fost înregistrate 44 de focare de incendii pe teritoriul acestei ţări. 30 di

Mark Rutte în ultimul discurs ca premier al Ţărilor de Jos: “Împreună suntem mai puternici”

News.ro acum 5 ore
Prim-ministrul olandez Mark Rutte a îndemnat ţara sa să sprijine Ucraina şi cooperarea internaţională în ultimul său discurs către conaţionalii săi, duminică, în timp ce un nou guvern este pregătit să preia conducerea Ţărilor de Jos în două zile, re

Aterizare de urgență a unui avion israelian în Turcia. Personalul de la sol i-a refuzat alimentarea

Ziare.com acum 3 ore
Unui avion al companiei El Al din Israel a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgenţă pe aeroportul din Antalya duminică, 30 iunie, pentru a evacua un pasager bolnav. Apo i-a fost refuzată alimentarea de către personalul turc, a informat transp

Spania a strivit Georgia la Euro 2024: urmează un meci colosal pentru iberici în sferturi

Adevarul acum 2 ore
Selecţionata Spaniei s-a calificat meritat în sferturile de finală ale Campionatului European, după ce a învins Georgia cu scorul de 4-1 (1-1), duminică seara, pe Cologne Stadium din Koln.

Vremea

București
acum

25°
lun.

22°/38°
mar.

21°/36°
mie.

19°/29°
joi

19°/33°
Iasi
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/29°
mie.

16°/26°
joi

16°/24°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/28°
mar.

21°/29°
mie.

21°/28°
joi

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

20°/31°
mar.

18°/23°
mie.

14°/18°
joi

14°/21°
Timisoara
acum

22°
lun.

21°/34°
mar.

16°/23°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°