Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua Veteranilor. Armata Română îşi cinsteşte veteranii de război

Publicat in Ziua Veche, luni 29 aprilie 2013 ·

Armata României este mândră că are înaintaşi care s-au jertfit pentru a scrie istoria, a declarat ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, după ceremonia dedicată Zilei Veteranilor de Război, care a avut loc la Monumentul Eroilor.

“Armata Română, care este instituţia apreciată de populaţie, consideră că veteranii de război trebuie onoraţi, cinstiţi pentru că s-au jertfit pentru a scrie istoria României. Am dorit ca astăzi să fiu alături de dânşii, iar în toate garnizoanele militare din ţară, împreună cu Asociaţiilor veteranilor de război, organizăm acţiuni de cinstire a lor şi suntem mândri că avem asemenea înaintaşi. Le doresc la mulţi ani, sărbători fericite şi în acelaşi timp le doresc sărbători fericite tuturor românilor şi mai ales militarilor, atât celor în activitate cât şi celor rezervişti, cu o notă aparte pentru militarii care se află în Afganistan şi care zi de zi îşi pun viaţa în pericol pentru a apăra pacea mondială pentru a nu se întâmpla ceea ce s-a întâmplat zilele trecute la Boston, când oameni nevinovaţi, civili, la o manifestare sportivă şi-au pierdut viaţa. Cred că structurile militare şi structurile de siguranţă naţională vor trebui să facă eforturi deosebite în continuare pentru ca acest flagel, care este terorismul, acest pericol mondial să dispară şi pe planetă să fie linişte şi pace”, a spus Mircea Duşa.

La ceremonia de depunere de coroane de flori a participat şi şeful Statului Major General, general-locotenent Ştefan Dănilă. Potrivit MApN, ceremonii militare se vor desfăşura la monumente ale eroilor din toate garnizoanele din ţară. Ziua Veteranilor de Război este marcată anual la 29 aprilie.

Guvernul a hotărât, prin HG nr. 1222/10.10.2007, publicată în M.O. nr. 699/17.10.2007, ca Ziua Veteranilor de Război să fie marcată anual la 29 aprilie, în semn de recunoaştere a meritelor acestora pentru apărarea independenţei, su

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CIO: AI va şterge postările injurioase la adresa sportivilor la Jocurile Olimpice de la Paris

News.ro acum 2 ore
Comitetul Internaţional Olimpic va utiliza inteligenţa artificială pentru a bloca orice abuz pe reţelele de socializare la adresa celor 15.000 de sportivi şi oficiali la Jocurile Olimpice de la Paris de luna viitoare, a declarat vineri preşedintele

Vladimir Putin a anunțat câți militari ruși participă la ofensiva din Ucraina. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale"

Ziare.com acum 43 minute
Aproximativ 700.000 de militari ruşi participă în prezent la ofensiva din Ucraina, a anunţat vineri, 14 iunie, preşedintele rus Vladimir Putin, transmite France Presse. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale", a declarat

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

Prinţesa Kate participă sâmbătă la un eveniment regal, prima sa apariție publică după ce a fost diagnosticată cu cancer / Despre lupta cu boala: „Nu am ieșit încă din impas”

HotNews acum o ora
Prințesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, spune că face „progrese bune” în tratamentul împotriva cancerului și anunță totodată că va lua parte, sâmbătă, la tradiţionala paradă militară „Trooping the Colour”, organizată cu ocazia zilei de naşter

Biroul Electoral Constineşti propune anularea alegerilor în localitate

News.ro acum 2 ore
Membrii Biroului Elecotral Costineşti au propus, în unanimitate, anilarea scrutinului din localitate, după ce nu s-a ajuns la o concluzie în privinţa candidatului pentru funcţia de primar care a câştigat, deşi voturile au fost numărate de mai multe

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 3 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Începe Euro 2024, cu România printre participante. Festivitatea de deschidere începe la ora 21.30. Primul meci, Germania - Scoţia

Mediafax acum 2 ore
Euro 2024 începe în Germania pe 14 iunie, când Germania, ţara gazdă, va juca împotriva Scoţiei, la Munchen. Finala se va juca pe 14 iulie, la Berlin. Cele 51 de meciuri se vor disputa pe 10 stadioane. Germania este din nou gazda unui eveniment inter

Curtea Penală Internaţională ar fi investigat noi crime de război ruseşti

Mediafax acum o ora
Potrivit unor surse familiarizate cu cazul, adunate de Reuters, ancheta examinează atacurile asupra infrastructurii care au pus în pericol vieţi prin întreruperea alimentării cu energie electrică şi apă, tăierea conexiunilor cu echipele de intervenţ

Zelenski a ajuns în Elveția unde va participa la summitul privind pacea în Ucraina. Rusia nu a fost invitată

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit vineri, 14 iunie, în Elveţia, unde a doua zi va începe o conferinţă privind pacea în Ucraina, ce va reuni zeci de şefi de stat şi de guvern, transmit AFP şi Reuters. Kievul speră să obţină de la 'Con

Vremea

București
acum

19°
vin.

18°/26°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/31°
lun.

20°/34°
Iasi
acum

15°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

13°/18°
sâm.

11°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

16°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/30°