Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INOVAŢIE Volkswagen ar putea lansa o cutie de viteze cu ZECE trepte!

Publicat in Romania Libera, luni 29 aprilie 2013 ·

Martin Winterkorn, CEO Volkswagen, a anunţat în cadrul unui eveniment auto că producătorul german lucrează la dezvoltarea unei cutii de viteze DSG cu zece trepte, conform worldcarfans.com. Măsurile au ca scop reducerea emisiilor de CO2 până la 95g/km până în 2020, potrivit anunţului făcut de Winterkorn în cadrul evenimentului Vienna Motor Symposium.

CEO-ul producătorului german spune că ţinta este ca emisiile de CO2 să scadă cu 15% până în 2020, în condiţiile în care din 2000 până în prezent ele au fost reduse cu 30%. Printre planurile nemţilor se numără cutia de viteze automată DSG (cu dublu ambreiaj) cu 10 trepte sau motorul care produce 136 CP/litru. Un astfel de motor ar fi chiar mai puternic decât micul ecoboost de la Ford, tot de 1 litru.

Volkswagen nu a anunţat când ar putea fi lansate aceste inovaţii, însă dacă avem în vedere planurile ambiţioase ale nemţilor privind reducerea emisiilor CO2, probabil că 2015 ar fi o dată rezonabilă. Volkswagen se va alinia astfel unor producători ca Ford sau Renault care au lansat deja motoare de sub 1000 cc.

Producătorii auto sunt presaţi din ce în ce mai mult de reglementările din SUA, respectiv UE legat de scăderea emisiilor CO2. UE urmează să aprobe un proiect prin care toţi producătorii auto ar fi obligaţi să reducă emisiile la 95g/km până în 2020.

Martin Winterkorn a confirmat intenţia Volkswagen de a lansa versiuni hibride plug-in pentru toate modelele din gamă. Următoarele modele care vor ajunge pe piaţă vor fi Audi A3 e-tron şi Porsche Panamera E-Hybrid.

Vezi şi Dealerii auto germani vând maşini prin vouchere, 99 euro pentru 30% din preţul unui Fiesta!

Martin Winterkorn, CEO Volkswagen, a anunţat în cadrul unui eveniment auto că producătorul german lucrează la dezvoltarea unei cutii de viteze DSG cu zece trepte, conform worldcarfans.com. Măsurile au

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prezență la vot de peste 50% în Harghita

Informația Harghitei acum 11 minute
Peste 50% dintre cetățenii înscriși pe listele cu alegători s-au prezentat la secțiile de votare organizate în Harghita cu prilejul alegerilor locale și europarlamentare. Potrivit datelor făcute publice de Biroul Electoral Central după ora 22:00, pr

UPDATE - Emmanuel Macron anunţă dizolvarea Adunării Naţionale, în urma înfrângerii suferite de alianţa de guvernare în alegerile europarlamentare. Scrutinul este convocat pentru 30 iunie şi 7 iulie

News.ro acum 16 minute
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul france), în urma înfrângerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanţă de rez

Un microbuz a luat foc pe autostrada la Sibiu. Toți pasagerii au reușit să iasă la timp

Ziare.com acum 2 ore
Pompierii și specialiștii SMURD au intervenit duminică pe autostrada A1, unde un microbuz a luat foc pe carosabil. Incidentul a avut loc în județul Sibiu și toți cei 8 pasageri, alături de șoferul autovehiculului au reușit să iasă în siguranță. ”Pom

Spaniolul Carlos Alcaraz a câştigat primul său titlu în faţa lui Alexander Zverev, la Roland Garros

Mediafax acum o ora
Înfruntându-l pe Alexander Zverev în finala de la Roland Garros, spaniolul Carlos Alcaraz şi-a adjudecat primul său titlu la Porte d'Auteuil. După ce s-a chinuit o vreme şi a fost condus de numărul 4 mondial cu două seturi la unu, Alcaraz a întors j

Marcel Ciolacu: Dacă ne uităm la statistică, au fost mult mai puţine incidente de această dată. Din toate punctele de vedere se pare au fost foarte bine organizate alegerile

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, dacă ne uităm la statistică, au fost mult mai puţine incidente la alegerile europarlamentare şi locale din această duminică, comparativ cu alte scrutinuri electorale. „Din toate punctele de vedere se pare au f

Incendiu la fabrica Borsec din Harghita: Sunt flăcări puternice și degajări mari de fum

Wall-Street.ro acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit în zona de birouri a fabricii de îmbuteliere a apei minerale din Borsec, cu pericol de propagare la zona de producţie, fiind transmis mesaj de avertizare RO-ALERT din cauza degajărilor mari de fum, a informat Inspectoratul pen

Nicolae Ciucă după exit-poll: Peste 2,3 milioane de români au votat ca PNL să reprezinte cea mai puternică forță de dreapta din România și le mulțumesc

G4Media acum 36 minute
Nicolae Ciucă, declarații după exit-poll: Este o lecție a românilor, care au dat o lecție de democrație. Peste 2,3 milioane de români au votat ca PNL să reprezinte cea mai puternică forță de dreapta din România și le mulțumesc Le mulțumesc celor 54%

Ministrul Educației, Ligia Deca „Elevii români au obținut medalii de aur, de argint și o mențiune de onoare la Olimpiada Asiatică de Fizică”

Ziua Constanta acum o ora
Elevii români au obţinut cinci medalii de aur, două medalii de argint şi o menţiune de onoare la Olimpiada Asiatică de Fizică, ce are loc în Malaezia, a anunţat Ministerul Educaţiei, Ligia Deca. Elevii români au obţinut cinci medalii de aur, două

Patru răniți după ce un tobogan gonflabil a fost luat de vânt. Trei copii au fost loviți în față

Ziare.com acum 5 ore
Trei copiii și o femeie au fost răniți de un tobogan gonflabil în localitatea Tohanul Nou din Brașov. Acesta a fost luat de vânt și a dus la accidentarea femeii și a micuților de 2 ani, 4 ani şi, respectiv, 6 ani, duminică, 9 iunie, potrivit ISU Bra

CNA a amendat cu 5.000 lei Antena 3 și Realitatea Plus pentru încălcarea legislației electorale

Ziare.com acum 2 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a amendat două posturi de televiziune, duminică, 9 iunie, pentru nerespectării legislaţiei specifice perioadei electorale. Antena 3 CNN și Realitatea Plus au primit sancțiuni de 5.000 lei fiecare. Întrunit

Vremea

București
acum

27°
dum.

19°/34°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
mie.

22°/35°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

18°/32°
mar.

18°/30°
mie.

17°/25°
Constanta
acum

21°
dum.

19°/25°
lun.

21°/26°
mar.

20°/27°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

15°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

18°/27°
mar.

17°/28°
mie.

16°/20°