Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Fata morgana” cu posturile de medici

Publicat in Ceahlaul, marți 30 aprilie 2013 ·

* CAS Neamţ a decretat o normă liberă la Girov * După ce o firmă a amenajat spaţiul şi a obţinut vraful de hârtii pentru medicul de familie, CAS a “refăcut calculele” şi a tăiat postul Ca în orice domeniu din ţara asta şi în sănătatea publică interesele sunt mult deasupra des invocatei preocupări pentru soarta omului de rând. O demostrează păţania reprezentantei unei firme din Piatra Neamţ, care a amenajat două cabinete medicale la Girov şi la Dumbrava Roşie şi nu are certitudinea că va funcţiona vreunul din ele. Şi asta pentru că, după ce Casa de Asigurări de Sănătate Neamţ a calculat că mai este loc în judeţ pentru 53 de medici, lucrurile s-au schimbat foarte repede, cifra s-a redus la 37, iar în mai puţin de o lună a devenit …11. Pe vremea când CAS Neamţ anunţa că “necesarul de medici de familie” este de 53, comuna Girov figura cu doi medici existenţi şi cu unul care ar trebui să vină, iar Dumbrava Roşie cu 3 doctori şi cu un deficit de 2. Pe 12 noiembrie 2012, primarul de Girov Vasile Olaru a trimis o adresă către CAS Neamţ prin care a comunicat că este de acord cu înfiinţarea unui cabinet de medicină de familie la dispensarul din satul Căciuleşti. Pe 14 decembrie, acelaşi primar solicită CAS Neamţ înfiinţarea unui cabinet medical cu menţiunea că sunt 3 sate (Căciuleşti, Gura Văii şi Popeşti) cu 2050 persoane care au nevoie de asistenţă medicală şi că distanţa dintre cele trei localităţi este de aproximativ 6 km. În aceeaşi perioadă, reprezentanta firmei a solicitat CAS “încheierea unei convenţii pe medicină de familie în comuna Girov, strada Principală nr. 3 pentru doamna doctor Mihai Diana specialist în specialitatea medicină de familie”. Firma s-a apucat de treabă, spaţiul a fost pregătit, banii au fost cheltuiţi, iar oamenii din sat aşteptau ca, din 2013, să aibă doctor. * Ghinion: a scăzut populaţia cu…16 oameni Pe 3 ianuarie 2013, în prima zi lucrătoare din

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la Ministerul Educației Ce subiecte au avut de rezolvat elevii la Bacalaureat, proba de Limba și Literatura română și care era rezolvarea acestora (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum o ora
Subiectele la Limba română de la examenul de Bacalaureat 2024 au fost publicate astăzi în secțiunea specială de pe edu.ro, unde este disponibil și baremul de corectare. Subiectele și baremul pot fi consultate în secțiunea Documente a materialului pe

Nicolae Ciucă, după şedinţa conducerii PNL: Toţi membrii Biroului Politic Naţional au fost de acord să susţinem desfăşurarea alegerilor prezidenţiale la termen

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni, după şedinţa conducerii PNL, că toţi membrii Biroului Politic Naţional au fost de acord să susţină desfăşurarea alegerilor prezidenţiale la termen. Preşedintele PNL a declarat după şedinţa conducerii

Actriţa Ileana Stana Ionescu a încetat din viaţă

Crai Nou acum 37 minute
Actriţa Ileana Stana Ionescu a murit ieri, a anunţat Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti. „Teatrul Naţional «I.L.Caragiale» din Bucureşti anunţă cu tristeţe că astăzi, 30 iunie, actriţa Ileana Stana Ionescu a plecat într-o lume mai bună.

Mircea Geoană, acuzat de plagiat la lucrarea sa de doctorat

Ziua Constanta acum 4 ore
Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, se confruntă cu acuzații de plagiat. Jurnalista Emilia Șercan scrie pe site-ul PressOne că Geoană a preluat în lucrarea sa de doctora

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni! Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie au publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea după o ușoară scădere de temperatură în primele zile din interval, tendința vremii va fi de încălzire treptată pâ

Wimbledon: Irina Begu, eliminată în două seturi, în primul tur

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea de tenis Irina Begu, 126 WTA, a fost eliminată, luni, în primul tur la Wimbledon, al treilea grand slam al anului. Irina Begu a fost învinsă Lin Zhu (China), 61 WTA, scor 6-0, 6-4. Meciul a durat 72 de minute. Tot luni mai joacă la Wimble

Marcel Ilie Şerbuc, acuzat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale şi a ascuns cadavrul într-o canapea, condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare

News.ro acum 3 ore
Marcel Ilie Şerbuc, acuzat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale, cadavrul copilei fiind găsit în lada canapelei într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei, a fost condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare. .

România, Turcia şi Bulgaria încep operaţiunea de deminare în zona Mării Negre

Mediafax acum 3 ore
Iniţiativa condusă de Istanbul, prima acţiune comună majoră a ţărilor de la Marea Neagră de la invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022, vizează dezamorsarea minelor aflate în derivă în anumite zone ale Mării Negre ca urmare a războiului.

Oamenii de ştiinţă se tem că o pandemie de gripă aviară s-ar putea instala pe nesimţite

News.ro acum o ora
Oamenii de ştiinţă care urmăresc răspândirea gripei aviare sunt din ce în ce mai îngrijoraţi de faptul că lacunele în monitorizare îi pot ţine cu câţiva paşi în urma momentului izbucnirii unei noi pandemii, potrivit interviurilor Reuters cu mai mult

Ciolacu: Şi România resimte pericolele războiului hibrid, care îmbracă diferite forme

Mediafax acum 4 ore
„Misiunile militarilor români din structurile de informaţii au avut o contribuţie remarcabilă la securitatea României şi la marile proiecte de politică externă ale ţării noastre. În cei 20 de ani de la aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, România şi-

Vremea

București
acum

37°
lun.

21°/37°
mar.

21°/38°
mie.

19°/29°
joi

19°/30°
Iasi
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

17°/31°
mie.

16°/27°
joi

14°/21°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

22°/28°
mie.

20°/27°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

17°/21°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

34°
lun.

21°/34°
mar.

18°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/27°