Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Îşi merită Salubrisul, RATP-ul şi Citadinul banii?

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 29 aprilie 2013 ·

RATP - un dezastru

Regia Autonomă de Transport Public dispune de cel mai mare buget dintre unităţile subordonate Primăriei. Veniturile au fost estimate la valoare de 76 de milioane de lei. Prestarea serviciului de transport public local aduce RATP venituri de 43,2 milioane de lei. În schimb, regia cheltuieşte peste 88,8 milioane lei, din care majoritatea sumelor sunt alocate susţinerii activităţii - 42 milioane lei, şi plăţii angajaţilor - 28,2 milioane lei. Deşi bugetul a fost estimat cu o pierdere din start de aproape 13 milioane lei, şefii regiei spun că vor avea mai multe venituri. De exemplu, scumpirea tarifelor vor aduce suplimentar la buget o sumă de aproape 5 milioane de lei.

Reprezentanţii instituţiei au realizat şi un raport al gestiunii pentru anul trecut care nu face altceva decât să demonstreze dezastrul financiar de la RATP. Regia înregistra la finele anului trecut o datorie de aproximativ 199 milioane lei. Cele mai multe sunt datorii la bugetul de stat, în valoare de 144,6 milioane lei. Raportul gestiunii arată că volumul datoriilor a crescut într-un singur an cu 20 milioane de lei. Aceasta se regăseşte în majorările şi penalităţile pentru neplata taxelor, dar şi în acordarea unui număr mare de gratuităţi şi acoperirea lor doar parţială cu fonduri de la buget. Plus că şefii regiei au cheltuit mult mai mult decât au prevăzut în buget. „La capitolul Cheltuieli cu personalul s-a prevăzut suma de 36.904.000 lei şi s-a realizat un volum de cheltuieli de 40.304.764 lei. Depăşirea volumului preliminat de cheltuieli se datorează renunţării la tichetele de masă în anul 2012 şi includerii în salariu a sumei de 100 lei, urmare a negocierilor dintre sindicate şi Consiliul de Administraţie“, este unul din exemplele menţionate în raport. La acestea se adaugă numărul mare de ore suplimentare decontate de RATP, precum şi numărul mare de zile de incapac

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024. Olanda trece de Polonia. Danemarca şi Slovenia se termină 1-1

Capital acum o ora
EURO 2024. S-au încheiat deja primele două meciuri de duminică, 16 iunie. Olanda a câştigat în faţa Poloniei, cu ceva emoţii, iar Danemarca şi Slovenia au făcut egal. Ultimul meci al zilei, Serbia – Anglia, începe la ora 22:00.

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 59 minute
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

Caniculă în Grecia: Trei turişti străini au fost găsiţi morţi în decurs de o săptămână

News.ro acum o ora
Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula Corfu, ceea ce ridică la trei numărul turiştilor străini găsiţi morţi în Grecia în decurs de o săptămână. Alţi trei turişti străini sunt căutaţi pe alte insule

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 3 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 8 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 4 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum 40 minute
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Hajj: Cel puţin 19 pelerini străini au murit în Arabia Saudită

News.ro acum 3 ore
Cel puţin 14 pelerini iordanieni şi cinci iranieni au murit în Arabia Saudită în timpul pelerinajului anual de hajj, care se desfăşoară pe caniculă, au anunţat duminică autorităţile din ţările lor, fără a preciza cauza deceselor. Pelerinajul anual d

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 7 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
Iasi
acum

22°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°