Restaurantul detinut de actualul vicepresedinte al Consiliului Judetean (CJ) Bacau, Ionel Floroiu (PSD), a servit mese fictive fotbalistilor echipei Sport Club Bacau, releva un raport de control al Inspectiei Fiscale. Raportul acopera o perioada (2011) cand Floroiu, in calitate de consilier local in Consiliul Local (CL) Bacau, era membru in structura de conducere (AGA) a societatii pe care functiona clubul de fotbal, ai carui sportivi “luau masa” la restaurantul ce functioneaza pe firma Proindom Per SRL. Aceasta din urma e detinuta, in coproprietate, de Floroiu si sotia sa, care figureaza drept administrator. Controlul Inspectiei Fiscale a mai evidentiat ca firma actualului “vice” al CJ nu are organizata contabilitate in conformitate cu activitatea “Restaurante” si ca intre Sport Club Bacau SA si Proindom Per SRL nu a existat un contract in baza caruia fotbalistii sa ia masa la respectivul restaurant (practic, fotbalistii au dejunat la negru).
Spectrul incompatibilitatii planeaza asupra vicepresedintelui CJ Bacau, Ionel Floroiu. Problemele alesului provin din mandatul 2008-2012, cand Floroiu a activat in functia de consilier local PSD, in cadrul CL Bacau. Dupa alegerile locale din iunie 2012, alesul a trecut la CJ, unde a devenit mana dreapta a presedintelui Dragos Benea. Mai intai consilier judetean, apoi vicepresedinte al CJ Bacau.
Pe vremea cat a fost consilier municipal, Floroiu a fost imputernicit al CL in AGA societatii Sport Club Bacau SA, prin intermediul careia municipalitatea sustine financiar clubul de fotbal omonim (Sport Club Bacau). Din aceasta postura, Floroiu a reprezentat interesele patronatului in societate, “patronatul” fiind in acest caz municipalitatea bacauana.
Potrivit unui raport de control al Inspectiei Fiscale, in 2011, firma Proindom Per SRL, pe care functioneaza restaurantul detinut de Ionel Floroiu si sotia sa (Lumini