Cel mai bun sportiv al Campionatului Naţional de Kung-Fu, proba de „Light-Fighting Sanda”, care s-a disputat la Medgidia, a fost constănţeanul Alexandru Neagu, de la CS Marea Neagră (antrenor, Florin Iordănoaia). Acesta a câştigat aurul la categoria sa de greutate (-80 kg seniori) şi apoi openul. Cluburile din Constanţa au cucerit 44 de medalii, dintre care 12 de aur. Au participat 76 de sportivi de la 11 cluburi afiliate la Federaţia Română de Arte Marţiale de Contact. „Meciurile au fost deosebit de animate, cu multe puncte obţinute prin tehnici de salt. Proba de Light-Fighting Sanda este una tehnică, ce impune o bună pregătire a sportivilor. Campionatul a fost organizat cu sprijinul direct al primarului Medgidiei, Marian Iordache. Cei mai buni sportivi de la acest Campionat vor fi selecţionaţi la lotul naţional de Kung-Fu”, a declarat Florin Iordănoaia, preşedinte şi antrenor la CS Marea Neagră.
Sportivii constănţeni au obţinut următoarele rezultate: seniori, open - 1. Alexandru Neagru (Marea Neagră), 2. Dan Condrat (CSU Neptun Constanţa), 3. Nicolae Georgian Tudosoiu (CS Shaolin Callatis Mangalia) şi Petcu Tanislav (Marea Neagră); seniori -80 kg - 1. Alexandru Neagu, 2. Florentin Ionescu (CSA Axiopolis Sport Cernavodă), 3. Mihai Cimpoieru (Marea Neagră Medgidia) şi Andrei Vatră (CSU Neptun); seniori +80 kg - 1. Petcu Tanislav, 2. George Cadiu (Axiopolis Sport), 3. Nicolae Georgian Tudosoiu; juniori 16-17 ani, open - 1. Eduard Şerban (Axiopolis Sport), 2. Emrah Idris (Axiopolis Sport), 3. Andrei Eugen Naidin (CSU Neptun); cadeţi 14-15 ani, +45 kg - 1. Leonardo Savioli (Shaolin Callatis), 2. Onder Ali (Axiopolis Sport), 3. Andrei Matei (CS Noua Generaţie Mangalia); mini-cadeţi 12-13 ani, -45 kg - 1. Cosmin Iulian Labeş (Shaolin Callatis), 2. Marian Câju (Panda Poarta Albă), 3. Alexandru Pescaru (Axiopolis Sport); mini-cadeţi 12-13 ani, +45 kg - 1. Ovidi