Românii, alături de germani şi austrieci, sunt cei mai optimişti din Europa în ceea ce priveşte redresarea economică a statelor în care locuiesc în perioada următoare, la polul opus situându-se portughezii, francezii şi grecii, se arată într-un studiu al GfK realizat pentru primul trimestru.
Potrivit sursei citate, cele mai ridicate valori ale indicatorului privnd încrederea în economie le prezintă Germania şi Austria (ambele 0,6 puncte), urmate de România (-13,6 puncte), iar cele mai pesimiste prognoze cu privire la redresarea economică s-au înregistrat în Portugalia (-43,4 puncte), Franţa (-41,6 puncte) şi Grecia (-36,9 puncte).