Este afirmaţia doctorului Angel Trifan, medicul coordonator UPU-SMURD Galaţi. Nu mai puţin de 58 de gălăţeni beţi, bătuţi şi înjunghiaţi au avut nevoie de ajutor medical de urgenţă.
În weekend, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean, s-a acordat asistenţă unui număr record de pacienţi: 780, din care 240 numai în Duminica Floriilor.
„Nu ţin minte să mai fi fost o sărbătoare cu atât de multe traume provocate prin violenţă. Numai duminică, între orele 19.00 şi 7.00, au fost înregistrate 105 cazuri, cele mai multe provocate prin agresiune, pacienţii fiind sub influenţa alcoolului. Mulţi prezentau traumatisme craniene grave, cu hematoame. Un bărbat a fost adus la UPU, cu capul spart cu bâta şi a fost dus direct în sala de operaţii. Au fost şi foarte multe fracturi şi plăgi înjunghiate. Este un record îngrijorător. Rămâne de văzut ce va fi de 1 Mai şi de Paşte”, a declarat dr Angel Trifan, medicul coordonator al UPU-SMURD Galaţi.
Greul „în teren” a fost dus de echipajele Serviciului Judeţean de Ambulanţă ai căror membri s-au luptat cu beţivii şi cu victimele bătăilor riscând să devină la rându-le victime.
„Am avut mulţi pacienţi agresionaţi, în stare gravă. Se poate spune că Floriile au fost sărbătorite anul acesta cu mult alcool şi cu violenţă. Iată câteva exemple de cazuri la care au intervenit echipajele Ambulanţei: bărbat de 63 de ani din Buceşti, traumatism cranian grav, bătut cu bâtele; tânăr de 28 de ani, plagă împuşcată cu bile din cauciuc; bărbat de 26 de ani din Galaţi, bătut, cu multiple fracturi şi traumatism cranian; bărbat, la Pechea, cu două plăgi de cuţit în coapse; tot la Pechea, bărbat de 40 de ani, cu capul spart cu un hârleţ; tânăr de 21 de ani, din Plevna, cu multiple plăgi înţepate în torace şi, din păcate, şirul exemplelor poate continua.”, a declarat dr Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de